2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Guru Bivolaru a fost adus în ţară. Mişcarea MISA consideră că...

VIDEO. Guru Bivolaru a fost adus în ţară. Mişcarea MISA consideră că magistraţii francezi au cedat presiunilor politice de la Bucureşti

UPDATE. 19:20.  Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) susţine că decizia prin care Gregorian Bivolaru a fost adus şi încarcerat în România reprezintă un răspuns al „presiunilor politice de la Bucureşti”, transmite Biroul de Presă al MISA ca reacţie la aducerea în ţară a liderului mişcării, citat de Mediafax.

„Biroul de Presă MISA apreciază că decizia a fost determinată de faptul că magistraţii din compunerea completului au cedat în faţa presiunilor politice de la Bucureşti, în pofida poziţiei verticale şi neutre a Suediei. Instanţa nu a ţinut cont de statutul de azilant politic al lui Gregorian Bivolaru şi a ignorat cu desăvârşire faptul că autorităţile române i-au încălcat în mod evident domnului Bivolaru drepturile sale fundamentale. Această hotărâre intră în contradicţie cu decizia Guvernului suedez de a nu-l extrăda pe profesorul de yoga către România, în anul 2005, cu drepturile acestuia care decurg din Convenţia de la Geneva şi încalcă de asemenea şi hotărârile recente europene care dovedesc indubitabil practicile deosebit de abuzive şi corupte ale instanţelor de judecată române”, se precizează într-un comunicat de presă.

Reprezentaţii MISA susţin nevinovăţia lui Gregorian Bivolaru, precizând că acesta a suferit prejudicii de imagine în urma condamnării.

„Condamnarea şi implicit actuala cerere a autorităţilor române ca Gregorian Bivolaru să fie adus în România, s-a fundamentat în totalitate pe o singură declaraţie luată cu greu sub şantaj, bătaie şi ameninţare şi care ulterior (chiar a doua zi) a fost retractată de minora M. D. Ea a fost, de altfel, una dintre victimele descinderilor abuzive din 18 martie 2004, descinderi ce au fost de curând apreciate de CEDO ca fiind abuzive, iar unora dintre victimele de atunci care au făcut plângeri la CEDO, li s-au acordat despăgubiri ce urmează să fie plătite de statul român, în valoare de 291.000 euro”, mai susţine MISA.

–––––––

Gregorian Bivolaru a fost extrădat în România la zece zile după ce Curtea Supremă de la Paris a respins apelul făcut de liderul MISA la decizia iniţială de extrădare, anunţă DIGI24.

Citeşte şi Gregorian Bivolaru va fi extrădat în România

El a fost adus sub escortă şi predat poliţiştilor români, iar în acest moment se află într-un centru de arest preventiv. După finalizarea procedurilor va fi dus într-un penitenciar, în care îşi va executa cei şase ani de închisoare la care a fost condamnat pe 14 iunie 2013 definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru act sexual cu un minor. 

Video: News.ro

Ştire în curs de actualizare

 

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă