3.9 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăSpecialGrecia se ține de cuvânt: Guvernul elen a depus, în Parlament, proiectul...

Grecia se ține de cuvânt: Guvernul elen a depus, în Parlament, proiectul privind al doilea pachet de reforme

Guvernul condus de Alexis Tsipras a depus, marți, în Parlament, proiectul legislativ referitor la cel de-al doilea pachet de măsuri de reformă, cerut de creditorii internaționali pentru a garanta un nou împrumut pentru Grecia, informează Agerpres.

Acest al doilea pachet include aplicarea directivei europene adoptate în 2013 în timpul crizei din Republica Cipru, ce garantează depozitele bancare de până la 100.000 de euro, precum și o reformă a codului de procedură civilă, vizând simplificarea și accelerarea procedurilor și reducerea costurilor.

Sindicatul funcționarilor publici, Adedy, a anunțat pentru miercuri seară o manifestație de protest în fața parlamentului, unde textul va fi dezbătut în procedură de urgență.

Votul va constitui un nou test pentru guvernul condus de Alexis Tsipras, după ce mai mult de o cincime dintre deputații partidului său Syriza (stânga radicală) s-au opus primului pachet de măsuri de austeritate, în urmă cu o săptămână. Măsurile, dintre care cele mai importante au fost majorarea TVA și a cotizațiilor sociale și o reformă a pensiilor, au fost totuși aprobate cu votul opoziției de dreapta și socialiste.

În ultimele zile, analiștii au comentat că guvernul de coaliție format cu Grecii Independenți (un mic partid suveranist) va fi constrâns să recurgă la alegeri anticipate în lunile următoare dacă dezertările vor continua în rândul grupului parlamentar al Syriza.

Premierul Tsipras a efectuat o remaniere a cabinetului în urmă cu patru zile, declarându-se hotărât să-și continue mandatul cu ‘un guvern minoritar’ pentru a garanta finalizarea cât mai curând posibil a acordului privind un nou împrumut, prevăzut prin acordul semnat la 12 iulie, la Bruxelles, cu zona euro.

Luni, noul purtător de cuvânt al guvernului, Olga Gerovassili, a respins eventualitatea unor alegeri anticipate, explicând că acestea ‘nu ar fi utile’ într-o perioadă în care executivul se concentrează pe finalizarea acordului cu creditorii internaționali.

Cele mai citite

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac se deschide de Crăciun

Hotelul de gheață se află în topul Business Insider al celor mai frumoase atracții turistice din lume Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, una...

Granturi de până la 300.000 EUR pentru microîntreprinderi din București-Ilfov

Linia de finanțare are un buget total de 37,6 milioane EUR, din care 15 milioane EUR reprezintă contribuția Uniunii Europene Antreprenorii care vor să acceseze...

Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac se deschide de Crăciun

Hotelul de gheață se află în topul Business Insider al celor mai frumoase atracții turistice din lume Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac, una...
Ultima oră
Pe aceeași temă