-1.2 C
București
joi, 22 ianuarie 2026
AcasăSpecialGrecia aniversează 2.500 de ani de la primul maraton

Grecia aniversează 2.500 de ani de la primul maraton

Peste 12.000 de persoane au participat la maratonul ce a marcat aniversarea a 2.500 de ani de la prima cursă care a inspirat varianta modernă a cursei de 42 de kilometri, informează Hotnews.

Participanţii au parcurs duminică acelasi traseu pe care mesagerul Pheidippides îl străbătea cu două milenii şi jumătate în urmă.

Deşi se confruntă cu consecinţele grave ale crizei economice, bugetul alocat de Grecia pentru acest eveniment a fost sporit. Cheltuielile s-au ridicat la 1,5 milioane de euro, faţă de cei 900.000 euro alocaţi pentru maratonul din anul anterior.

Organizatorii speră ca profitul obţinut în urma activităţilor turistice din Atena să crească cu aproximativ 25 milioane de euro datorită numarului mare de participanţi internaţionali prezenţi la maraton.

Cursa de duminică a fost una extrem de dificilă deoarece primii 32 km din traseu au fost parcurşi în urcare. Câştigătoarea cursei pentru femei a fost Rasa Drazdaukaite (Lituania), în timp ce Raymond Bett (Kenya) a terminat primul în întrecerea pentru bărbaţi.

În anul 490 î.H., armata ateniană i-a învins pe perşi în Bătălia de la Marathon. Potrivit legendei, un mesager, Pheidippides, a alergat pe o distanţă de 42 de kilometri pentru a anunţa la Atena victoria. Ajuns la destinaţie, acesta a murit din cauza oboselii şi a deshidratării.

Cele mai citite

Ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen, vede „mesaje pozitive” în noile declarații ale lui Donald Trump despre Groenlanda

Președintele Statelor Unite Donald Trump a transmis 'mesaje pozitive' suspendând amenințările sale cu taxe vamale și renunțând la un atac militar, a declarat miercuri...

Sorin Grindeanu: PSD rămâne în coaliție pentru a încerca să repare ‘măsurile de dreapta haotice’

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că social-democrații nu doresc să facă parte din coaliția de guvernare doar pe post de 'ridicători de...

Donald Trump despre acordul pentru Groenlanda: „Nu are limită de timp” și va dura „pentru totdeauna”

Donald Trump a declarat că acordul propus cu Groenlanda „ne oferă tot ce aveam nevoie”.„Este un acord cu care toată lumea este foarte mulțumită”,...
Ultima oră
Pe aceeași temă