27.2 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSpecialGRAV ACCIDENT în Iaşi: Un TIR a INTRAT într-un microbuz de pasageri

GRAV ACCIDENT în Iaşi: Un TIR a INTRAT într-un microbuz de pasageri

Şase persoane au fost rănite, joi dimineaţă, în municipiul Iaşi, după ce un tir a lovit un autobuz plin cu călători, aflat în staţie, precum şi alte trei autoturisme parcate în zonă, iar potrivit poliţiştilor şoferul tir-ului avea permisul suspendat, precum şi 18 amenzi pentru abateri în trafic, transmite Mediafax.

Accidentul s-a petrecut în zona Canta din municipiul Iaşi, unde un tir încărcat cu marfă care venea dinspre Braşov a intrat în plin într-un autobuz oprit în staţie, lovind totodată şi trei autoturisme parcate în zonă.

În urma impactului, patru pasageri din autobuz au fost răniţi, în starea cea mai gravă fiind şoferul mijlocului de transport.

În acelaşi accident a fost lovită şi o tânără aflată pe trecerea de pietoni, în timp ce şoferul tir-ului a fost rănit uşor. Totodată, un stâlp de electricitate de pe marginea drumului a fost rupt.

La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe, victimele fiind transportate la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Pentru scoaterea şoferului autobuzului dintre fiarele contorsionate a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare.

Potrivit medicilor de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, şoferul autobuzuluia suferit fracturi la membre, precum şi o contuzie toraco-abdominală. Celelalte persoane rănite sunt în stare stabilă, neavând răni grave.

Şoferul tir-ului le-a spus poliţiştilor că a încercat să reducă viteza după ce a intrat în municipiu, dar că maşina a derapat din cauza carosabilului umed.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferul tir-ului avea permisul suspendat şi circula în baza unei dovezi de circulaţie valabilă până în 8 octombrie.

Totodată, bărbatul fusese amendat în trafic de 18 ori, majoritatea sancţiunilor fiind acordate pentru viteză excesivă.

Autobuzul lovit de tir aparţine regiei locale de transport din Iaşi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă