2.4 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecial„Gorila‘‘ corupţiei face prăpăd în Estul Europei

„Gorila‘‘ corupţiei face prăpăd în Estul Europei

Un caz şcoală de corupţie care sugerează un model răspândit în întreaga Europă de Est vine zilele acestea din Slovacia. Toate elementele sunt acolo: grupuri de interese economice, servicii secrete şi interceptări telefonice, politicieni corupţi, poliţişti complici, mass-media la fel de complice, justiţie neputincioasă, instituţii nefuncţionale. Cazul „Gorila” face ravagii la Bratislava dar ar putea foarte bine să descrie şi realitatea de la Bucureşti.

 

Cu puţin înaintea Crăciunului, ziarele slovace au primit un email care conţinea în ataşament un lung dosar cu nume de cod „Gorilla” întocmit între 2002 şi 2006 de către Serviciul Slovac de Infomaţii (SIS) pe baza unor interceptări telefonice realizate într-un apartament din Bratislava.

În perioada „monitorizată” reprezentanţii grupului financiar Penta s-au întâlnit în apartamentul respectiv cu oficiali ai guvernului condus la acea vreme de creştin-democratul Mikulas Dzurinda, dar şi cu reprezentantul opoziţiei socialiste şi viitor prim-ministru Robert Fico, cu politicieni de la putere şi din opoziţie, cu reprezenţi ai procuraturii şi Biroului Anticorupţie cu reprezentanţi ai variantei slovace ai Fondului Proprietatea etc. Obiectul acestor întâlniri erau diverse proceduri de privatizare dar şi achiziţiile publice ale guvernului slovac.

Din înregistrări, care au fost autorizate de un judecător, reiese corupţia generalizată din societatea slovacă. Penta a mituit politicieni de toate culorile pentru a modifica legislaţia privind privatizarea în interesul său, a controlat şi manipulat procesele de achiziţii publice astfel încât firmele sale să câştige contractele cu statul şi şi-a asigurat imunitate mituind procurorii anticorupţie şi judecătorii.

În pofida informaţiilor substanţiale obţinute, SIS nu a transmis niciodată dosarul poliţiei pentru declanşarea anchetei. Motivul constă în faptul că şeful serviciilor secrete este numit politic iar dosarul „Gorilla” conţinea date compromiţătoare despre politicieni din toate partidele. La corupţie transpartinică, muşamalizare transpartinică.

Tom Nicholson, jurnalist de origine canadiano-britanică dar care activează de 15 ani în Slovacia, a reuşit să obţină dosarul în 2009 când la putere se aflau socialiştii lui Fico, după propriile declaraţii, l-a înmânat personal poliţiei. „Într-o lună, afirmă Nicholson, investigaţia poliţiei s-a încheiat iar dosarul respins”.

Biroul de Luptă împotriva Corupţiei a mai făcut o tentativă să ancheteze dosarul între Noiembrie 2010 şi Iulie 2011. Potrivit cotidianului Sme, şeful serviciilor secrete Karol Mitrik, a refuzat poliţiei accesul la agenţii SIS care au realizat interceptările, blocând în acest fel ancheta. Actualul premier, Iveta Radicova a promis că noua conducere a SIS va coopera cu anchetatorii, astfel încât dosarul a fost preluat de Pocuratura Militară din Bratislava şi acolo a rămas îngropată până în ziua de azi. De atunci, guvernul a picat iar Radicova, care şi-a pierdut susţinerea în rândurile creştin-democraţilor, a anunţat că nu va candida la alegerile programate pe 10 martie.

Nicholson susţine că mai mulţi editori ai unor mijloace de informare în masă slovace au avut acces la dosarul „Gorilla” dar au refuzat să le publice sub motiv că înregistrările n-ar fi autentice iar informaţiile n-ar fi credibile. Între timp, un fost şef de departament special din cadrul Biroului de Luptă împotriva Corupţiei a confirmat că cel puţin unele din interceptări sunt autentice în momentul în care a admis public că s-a întâlnit cu un reprezentant al Penta în apartamentul respectiv, dar a negat că ar fi primit vreun ban.

Potrivit lui Nicholson, nu există nicio şansă ca dosarul „Gorilla” să facă obiectul unei anchete serioase. „Dosarul nu pune în pericol doar indivizi ci şi modul în care se exercită puterea în Slovacia, afirmă Nicholson. Este o lovitură uriaşă dată statului însuşi şi de aceea nu existe nicio instituţie a statului care să ducă acest caz până la consecinţele sale inevitabile”.

Aceasta este, pe scurt, povestea dosarului „Gorilla”. Orice asemănare cu situaţia din alte state foste comuniste, deci şi cu realităţile dâmboviţene nu este deloc întâmplătoare.

Cele mai citite

Vinicius Jr. revine pentru Real Madrid în Liga Campionilor. O veste crucială pentru „galactici”

După o absență cauzată de o accidentare la coapsă, Vinicius Jr., atacantul lui Real Madrid, este pregătit să revină pe teren mai devreme decât...

Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a anulat, vineri, primul tur al alegerilor prezidențiale, cu mai puțin de 48 de ore înainte de turul doi, conform unui comunicat...

Bursa de Valori București (BVB) înregistrează creșteri semnificative după anularea alegerilor prezidențiale

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat vineri creșteri de peste 3% la nivelul principalilor indici, ca reacție la decizia Curții Constituționale de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă