Ce război civil?! S-a jucat unu’ cu pistolul în parcare şi pistolul s-a descărcat. Exact asta spun şi eu. Cam mulţi se joacă cu pistolul, cam multe pistoale se descarcă şi… încă mai este timp până la alegerile parlamentare.
Când doamna Monica Macovei anunţă o nenorocire, trebuie să o luăm în serios. Este o persoană cât se poate de competentă şi are acces la informaţii interzise nouă, celorlalţi. Dar chiar fără declaraţiile doamnei Macovei din seara zilei de 12 august, sintagma „război civil” fusese lansată din ambele tabere.
Din 1990 până în prezent, adjudecarea puterii a avut loc în mod democratic, prin vot popular. Anul 2012 a adus noutăţi: „lovitura de stat”, „război civil”, boicotarea scrutinului. Din această perspectivă, privind către alegerile parlamentare din decembrie, este natural să ne întrebăm ce ne mai aşteaptă, ce surprize ni se mai pregătesc în culisele jocurilor politice, mai ales că semnele derapajelor şi colmatării mecanismului democratic nu lipsesc. Cred că suntem singurul stat al UE în care s-a ajuns la această percepţie a unui incredibil raport de excludere dintre statul de drept şi democraţie.
Prezentul articol este o abordare modestă, dar foarte concretă, a subiectului. Ne vom ocupa de aspectele îngrijorătoare din viaţa cotidiană a societăţii româneşti, unde se remarcă un cumul constant al potenţialului de violenţă în paralel cu vădita creştere a nepăsarii, neglijenţei şi superficialităţii organelor de ordine.
Povestea gloţului din parcarea supermarketului din Militari este cât se poate de neclară. Au fost lovite două maşini sau una singură? Câte gloanţe au fost? A trecut glonţul prin portieră? Unde a fost găsit glonţul? În partea din spate a caroseriei celei de a doua maşini? De la ce distanţă s-a tras? Desigur, expertiza balistică poate clarifica lucrurile, dar sunt şi întrebări la care se răspunde în absenţa rezultatelor expertizei balistice.
Poligonul militar în care, conform programărilor, la data de 20 septembrie s-au efectuat trageri cu armamentul individual de infanterie se găseşte la 2,5 km de parcarea supermarketului, iar gloanţele au efect letal doar până la 1,5 km, deci explicaţia glonţului rătăcit din poligon este exclusă.
O echipă mixtă de procurori ai Parchetului Militari şi de criminalişti ai Inspectoratului Poliţiei Judeţene Ilfov cercetează cazul, fără succes deocamdată. Nimeni nu pare nerăbdător a afla adevărul şi, deocamdată, nu s-a stabilit clar nici măcar câte maşini au fost lovite, ceea ce pare deja suspect.
Si aşa ne amintim de cazul Gheorghe Vlădean, ucigaşul de la coafor. Deşi crimele au fost comise ziua-n amiaza mare, clar si simplu ca bună-ziua, misterele persistă în jurul acestui caz, în special în ceea ce priveşte arma crimei, pistolul din dotare al şoferului Vlădean, fost agent de poliţie. Vlădean nu mai era poliţist, deci ar fi trebuit să fi predat pistolul. Vlădean nu avea avizul psihologic pentru deţinere de armă letală. Vlădean era pacient al clinicilor de psihiatrie şi făcea tratament cu antidepresive, pe care le lua cu… alcool.
Din data dublului asasinat, 5 martie 2012, a trecut ceva vreme, dar poliţiştii, colegi ai lui Vlădean, nu s-au grăbit deloc să limpezească problema pistolului lui Vlădean, vorbind vag, în dodii, de „neglijenţă”, „superficialitate” în serviciu, diminuându-se grozăvia, bagatelizându-se cazul şi muşamalizându-se adevărul. În loc sa fie condamnat pentru uciderea celor două femei, Vlădean divorţează de soţia defunctă, aceasta reprezentând prima urgenţă pentru brava noastră justiţie.
De ce atâta tergiversare? De ce această lipsă totală de transparenţă? De ce această suspectă indulgenţă faţă de făptuitor? Câte persoane ca Vlădean păstrează armele din dotare, deşi nu mai au dreptul la deţinerea lor?
Asemenea cazuri arată clar creşterea potenţialului de violenţă în societate şi scăderea forţei de reacţie a celor plătiţi să apere liniştea şi ordinea. „Ştirile de la ora 5″ ar merita o analiză sociologică mai atentă şi mai responsabilă.
Dar ideea violenţei este cultivată ca un atribut al personajelor cool. Este dubioasă toleranţa cu care personaje ciudăţele ca Mircea Badea dezvoltă asemenea idei pe posturile de televiziune, fără ca CNA să ia atitudine.
O mătuşă mai în vârstă mi-a mărturisit că se teme de asemenea personaje bizare. Mi-a spus că Mircea Badea a relatat la Antena 3 că el face jogging în parc şi nu suportă că lumea nu sare în lături să îi facă loc. Atunci el intră în viteză în oamenii care se plimbă prin parc şi îi doboară la pământ. Mătuşa nu înţelegea. Oamenii bătrâni nu mai au voie în parcuri? Ei nu pot nici sări ca iepurii din faţa marelui sportiv Badea, nu pot nici merge repede. Iar parcul este pentru plimbare, nu pentru curse sportive. Ca om care nu se simte bine fără cei 10 km alergaţi zilnic, m-a pufnit râsul imaginându-mi ce ar gândi despre mine lumea din Cambridge dacă aş emite pretenţiile domnului Badea.
Amici din ţară mi-au spus că acelaşi personaj s-a prezentat în emisiune la ora 10 dimineaţa cu un pistol, lăudându-se cu el. Crizili-crizili pe care le face pe motiv că nu are armă de foc letală, că a rămas fără permis de conducere, pledoariile anormale pentru depăşirea vitezei legale şi pentru dispreţuirea poliţiei şi în general narcisismul său exacerbat, axat pe comportament civic negativist din arealul manelistic, violenţa limbajului şi incitarea la violenţă ar trebui să fie sancţionate de CNA, dar… din nou constatăm aceeaşi suspectă clemenţă. Violenţa este trendy şi frustraţii o predică la ora 10 dimineaţa, fără probleme.
Unde este reacţia instituţiilor statului de drept?
Unde este atitudinea noastră civică?
Unde este transparenţa necesară climatului democratic?
Unde este bunul simţ?
Glonţul din parcare poate fi un avertisment.
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.,
