11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGhivecele simpatice înveselesc locuinţa

Ghivecele simpatice înveselesc locuinţa

Zilele acestea, primăvara ne-a fost muză. Prospeţimea, culorile pastelate şi lumina ei ne-au inspirat să transformăm câteva ghivece banale, din ceramică, în decoraţiuni veritabile, ce au schimbat atmosfera din locuinţă. Vesele, colorate şi originale, ele au atras simpatia şi admiraţia tuturor prietenilor veniţi în vizită. Cum au reuşit să ajungă “vedete”?

Iată secretul sau, mai bine zis, “reţeta”! Aveţi nevoie de următoarele “ingrediente”: câteva ghivece obişnuite, pensule de mărimi diferite, vopsele sau sprayuri în culorile preferate şi şabloane. Pe toate le puteţi cumpăra din orice magazin de bricolaj. La acestea adăugaţi, neapărat, o dorinţă puternică de a da locuinţei un aer fresh, după care condimentaţi cu un strop de imaginaţie şi o picătură de simţ artistic.

Indicaţie: dacă vreţi ca rezultatul să fie unul “wow!!!”, respectaţi întru totul ­”reţeta” noastră. Următorul pas: asiguraţi-vă că ghivecele sunt curate şi ­uscate, apoi puneţi pe ele şabloanele preferate, aplicaţi vopsea într-un strat subţire şi lăsaţi-le să se usuce preţ de ­câteva ore.

În privinţa modelelor, culorilor şi ­accesoriilor pe care le veţi folosi, aveţi libertate deplină. Flori, frunze, fructe, scoici, animăluţe, buline, litere, mesaje haioase, culori pastelate, complementare sau vii… Puteţi opta pentru orice desen şi orice combinaţie cromatică atâta vreme cât ­rezultatul va fi unul coerent şi armonios.

Cizmuliţe şarmante

Nu v-aţi fi gândit la aşa ceva, nu? Adevărul e că nici noi! Tocmai asta este şi ideea pe care v-o propunem: să daţi unor obiecte banale utilităţi noi, inedite, să surprindeţi, să fiţi originali! Perechea de cizmuliţe din imagine, create exact pe “calapodul”… florilor, sunt un bun exemplu în acest sens. Au culori şi desene primăvăratice, sunt pline de şarm, foarte haioase şi în mod sigur vor atrage ca un magnet privirile tuturor celor care vă vor trece pragul casei.

Stropitori pastelate

Trei-patru stropitori în miniatură, în culori pastelate precum roz şi verde, dulci asemenea bomboanelor fondante, pot deveni ghivecele ideale pentru acele flori de sezon care nu se dezvoltă mult în înălţime: ghiocei, zambile, brânduşe, toporaşi şi brebenei. Dispuse unele lângă altele, mini-stropitorile formează un grupaj decorativ simpatic, de mare efect, capabil să scoată din anonimat orice decor.  

Plante aromatice la îndemână

Cum pute-ţi tăia cel mai uşor plantele aromatice pe care vi le-aţi plantat în ghivecele de pe balcon sau în grădina proprie? O soluţie optimă este foarfeca de bucătărie Fiskars Classic cu mânere portocalii şi design clasic. Gama constă într-o selecţie variată de foarfeci cu lame confecţionate din oţel de cea mai bună calitate, fără adaos de nichel şi mânere rezistente cu design ergonomic. Aceste mânere oferă lejeritate în utilizare şi precizie la tăiere, forţa exercitată uniform pe toată lungimea lamelor până la vârf asigurând astfel confortul mâinilor şi prevenind oboseala. Pentru un plus de durabilitate şi igienă, mânerele sunt turnate prin injecţie direct pe lame.

Symmetrica inaugurează fabrica din Prejmer

Symmetrica a inaugurat fabrica de pavele şi borduri vibropresate  din Prejmer, judeţul Braşov, în urma unei investiţii de tip greenfield de 2,1 milioane de euro, devenind astfel compania cu cele mai multe unităţi de producţie de profil din România.

„Investiţia absorbită de fabrica din Prejmer a provenit din fonduri proprii, în proporţie de 30%, restul fiind asigurat de credite bancare. Demararea într-un timp foarte scurt a producţiei în unitatea de la Prejmer este determinată de avantajul Symmetrica de a fi singurul producător din România de linii complet automate de fabricare”, a declarat Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica.

Noua unitate de producţie din Prejmer are o capacitate de peste 1.500 mp de produse pe zi. În acest fel Symmetrica devine principalul producător de pavele la nivel naţional, cu o capacitate de 9.500 mp de produse pe zi.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă