9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialGică Popescu, eliberat condiţionat, după un an şi opt luni de închisoare

Gică Popescu, eliberat condiţionat, după un an şi opt luni de închisoare

Fotbalistul Gică Popescu a fost eliberat condiționat, miercuri, de către Instanţa Tribunalului Ilfov, după ce a executat un an şi opt luni din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători. Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă, relatează Mediafax.

Contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost respinsă ca nefondată după ce, în 5 octombrie, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a stabilit că Gheorghe Popescu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat.

Judecătoria Sectorului 4 a decis, în 5 octombrie, că Gheorghe Popescu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, admiţând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul internaţional îndeplineşte fracţia de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar şi a desfăşurat mai multe activităţi.

“Potrivit caracterizării ataşate la dosar, condamnatul a participat la activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere şi a desfăşurat activităţi productive în interiorul locului de deţinere din aprilie 2014. A elaborat şi publicat patru lucrări ştiinţifice în perioada septembrie 2014 – martie 2015 iar în prezent este în curs de redactare a unei alte lucrări. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei iar pentru implicarea în cadrul activităţilor productive şi de reintegrare socială a fost recompensat de 11 ori în perioada mai 2014 – august 2015 (de șapte ori cu învoire de a ieşi din penitenciar)”, se arăta în motivarea Judecătoriei.

Citește și: De ce l-a eliberat instanța pe Gică Popescu

Judecătorul a apreciat că “există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială”.

Fostul internaţional Gheorghe Popescu execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători. Alături de el au fost condamnaţi Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Neţoiu, şi Jean Pădureanu.

Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiţionat în 7 aprilie, după ce a executat o treime din pedeapsă, decizia fiind luată atunci de Tribunalul Bucureşti.

Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiţionat în 18 iunie, tot în urma unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti.

Ioan Becali, încarcerat din martie 2014 în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanta, ar putea fi şi el pus în libertate. Judecătoria Medgidia a decis, în 29 octombrie, că Ioan Becali poate fi eliberat condiţionat, însă hotărârea nu este definitivă.

 

 

Cele mai citite

România și-a aflat ultima adversară din Liga Națiunilor

Lituania a învins cu 1-0 Gibraltarul în returul barajului pentru Liga C a Ligii Națiunilor și va face parte din grupa României, alături de...

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 76 de ani, se recuperează după operație. Actorul a primit un stimulator cardiac

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 76 de ani, a fost operat. El a primit un stimulator cardiac, după ce a suferit anterior trei operații...

România va avea o echipă în finala EHF European League! Gloria Bistrița și Dunărea Brăila se duelează în penultimul act

Formațiile CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi HC Dunărea Brăila vor fi adversare în semifinalele EHF European League, conform tragerii la sorţi efectuate astăzi la...
Ultima oră
Pe aceeași temă