24.1 C
București
marți, 28 iunie 2022
AcasăSpecialGermania închide porțile camioanelor noastre

Germania închide porțile camioanelor noastre

Germania şi Franţa permit accesul pe teritoriul lor doar firmelor care îşi plătesc şoferii cu salariile minime din aceste ţări.

Transportatorii români urmează să protesteze miercuri la ambasadele Franței și Germaniei faţă de decizia celor două state de a impune un salariu minim șoferilor profesioniști străini care tranzitează cele două țări, apreciind că măsura va determina creșterea costurilor pentru firmele de profil. Germania are deja introdus un salariu minim orar de 8,50 euro.

Deocamdată acesta nu se aplică şoferilor aflaţi în tranzit în Germania, ci doar în cazul curselor cu destinaţie sau punct de plecare în această ţară. Potrivit lui Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Franța intenționează să impună un salariu minim șoferilor profesioniști de 9,6 euro/oră brut.

Dinescu: Îşi protejează propriile firme

În opinia lui Radu Dinescu, șoferii români nu vor câștiga mai mult, chiar dacă Germania și Franța vor să introducă un salariu minim, în schimb companiile vor avea costuri mai mari cu forța de muncă, ceea ce le-ar scoate de pe piață. Firmele de transport vor avea dificultăți, iar unele locuri de muncă s-ar putea să dispară, avertizează Dinescu. El apreciază că salariul minim este introdus pe motiv că Germania și Franța consideră că firmele românești fac dumping social. Termenul de dumping social este însă greșit utilizat, pentru că diferențele salariale între Europa de Vest și cea de Est nu sunt o practică anticoncurențială, ci o consecință a standardelor sociale și de viață diferite între Est și Vest, mai spune Dinescu.

Salariul minim din Germania trebuia să intre în vigoare de la 1 ianuarie, însă măsura este deocamdată suspendată.

Includerea şoferilor străini în rândul angajaţilor aflaţi în Germania cărora trebuie să li se plătească salariul minim, în condiţiile în care şoferii nu zăbovesc mai mult de două-trei zile pe teritoriul german şi nu au nevoi şi cheltuieli de consum specifice locuitorilor acestei ţări, este o anomalie ce are multiple consecinţe.

După logica Guvernului de la Bonn, transportatorii germani fac dumping social dacă merg în Olanda, Belgia şi Luxemburg sau chiar în Danemarca, dat fiind că în aceste ţări care salariul minim obligatoriu este mai mare decât cel din Germania. Angajaţii navelor aflate în apele teritoriale germane sau personalul aeronavelor aflate în spaţiul aerian german ar trebui la rândul lor să aibă salariul minim introdus recent. În plus, transportatorii români afirmă că nemţii nu prea ştiu nici ei cum se aplică legea adoptată de ei.

Spre exemplu, nu este clar dacă diurna încasată de un şofer român pentru perioada în care el se află în afara ţării, cifrată de regulă la 35 de euro pe zi, intră sau nu la stabilirea nivelului salariului încasat de acel şofer. Solicitările germanilor şi francezilor pot fi văzute drept portiţe deschise, paşi premergători în direcţia adoptării unor politici economice protecţioniste într-o Uniune Europeană care susţine principiile pieţelor libere şi concurenţiale.  

Cele mai citite
00:00:11

Un centru comercial din Ucraina a fost lovit de rachete rusești

Un centru comercial din orașul Kremenchuk, din Ucraina, a fost lovit de rachete rusești, moment în care acolo se aflau peste 1000 de oameni. O...

Forțele ruse atacă și au ucis cinci civili la Harkov

Bombardamentele ruse au ucis luni cinci civili la Harkov, a anunţat guvernatorul regiunii din nord-estul Ucrainei, Oleg Sinehubov, citat de Reuters. Oficialul a adăugat că...

Zece persoane au murit și alte 251 sunt rănite din cauza unor scurgeri de gaze toxice în Iordania

Zece persoane au murit şi alte 251 au fost rănite în urma unei scurgeri de gaze toxice dintr-un rezervor de depozitare în portul Aqaba,...
Ultima oră
Pe aceeași temă