-0.7 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialGermania il sustine pe austriacul Wilhelm Molterer pentru postul de comisar pe...

Germania il sustine pe austriacul Wilhelm Molterer pentru postul de comisar pe agricultura

Secretarul de stat german pentru agricultura, Gert Lindmann, a declarat luni, dupa o intrevedere cu ministrul austriac al agriculturii, Nikolaus Berlakovich, ca Germania il va sustine pe Wilhelm Molterer pentru postul de comisar european pentru agricultura, potrivit presei austriece, citata de Newsin.

Crestin-democratul Gert Lindmann a avut luni o intalnire de lucru cu ministrul austriac Nikolaus Berlakovich. Desprea posibilitatea ca Molterer, fost ministru al agriculturii si al finantelor, sa ocupe postul de comisar european, Gert Lindmann a spus ca poate obtine din partea Berlinului "simpatia necesara" in acest sens, relateaza Der Standard si OÖNachrichten.

Si Finlanda a anuntat, saptamana trecuta, prin vocea ministrului pentru agricultura, Sirkka-Liisa Anttila, ca il sprijina pe Molterer, care este "un bun candidat".

Presa austriaca remarca faptul ca cel mai "aprig contracandidat" pentru portofoliul agriculturii este Romania, care luni l-a desemnat pe fostul ministru al agriculturii, Dacian Ciolos, drept candidat.

Pe de alta parte, atrage atentia presa, Austria nu si-a anuntat oficial candidatul la un post de comisar, pe langa Molterer fiind luati in considerare si ministrul stiiintei, Johannes Hahn, si actualul comisar pentru politica externa, Benita Ferrero-Waldner.

Politicianul ÖVP Wilhelm Molterer, in varsta de 54 de ani, si-a inceput cariera politica la nivel local, el fiind din 1987 secretar de cabinet al ministrului agriculturii Josef Riegler si apoi al ministrului Franz Fischler, care ulterior a si devenit comisar european. Din 1994 pana in 2003 Molterer a fost ministru al agriculturii.

Nominalizarea  lui Molterer ar putea fi destul controversata. Chiar daca partidul de coalitie SPÖ a cedat partenerului ÖVP decizia privind comisarul european,  se pare ca numele politicianului Wilhelm Molterer nu ar fi chiar foarte curat, acesta fiind suspectat de implicare in falimentul unei banci.

Portalul austriac Agrarheute scria in septembrie ca inginerul agronom Dacian Ciolos, care a fost la sfarsitul anului 2007, pentru scurt timp, ministru al agriculturii, "nu ar fi tratat tocmai ca o figura cu greutate in domeniul politicilor agrare" in cercurile UE. Cu toate acestea, Agrarheute mentioneaza ca Romania ar avea traditie in acest domeniu, fiind timp de multi ani supranumita granarul Europei.

Romania a pierdut saptamana trecuta si sustinerea Frantei pentru portofoliul agriculurii, potrivit presei din Irlanda, tara care de asemenea ar fi interesata de portofoliul agriculturii in Comisia Europeana . Parisul ar fi decis sa promoveze Irlanda pentru obtinerea portofoliului agriculturii in urmatorul executiv, potrivit presei de la Dublin.

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă