Presedintele american, George W. Bush, va sosi astazi la Bucuresti, conform programului anuntat de Casa Alba, pentru a participa pentru ultima data in calitate de sef de stat la un summit NATO. Capitala Romaniei este a doua oprire, dupa Kiev, in cadrul turneului european pe care il face presedintele american. Dupa Summitul NATO, Bush se va indrepta spre Zagreb si apoi la Soci, in Rusia, unde se va intalni cu omologul sau rus, Vladimir Putin.
Tot astazi va vizita Romania, la invitatia ministrului Apararii, Teodor Melescanu, Franz Josef Jung, ministrul federal al Apararii din Germania. In cadrul intalnirilor bilaterale, cei doi oficiali vor discuta despre situatia de securitate regionala din Balcanii de Vest si regiunea extinsa a Marii Negre. Ca un preambul al Summitului NATO, German Marshall Fund, impreuna cu Ministerul Afacerilor Externe, organizeaza "Conferinta de la Bucuresti", ale carei sesiuni vor fi deschise, in aceasta seara, de presedintele Traian Basescu. Printre invitatii in cadrul discutiilor din aceasta seara, avand ca tema "Gazul sau Armele: rolul NATO in Europa de Est", se numara si ministrul Afacerilor Externe roman, Adrian Cioroianu, precum si presedintele Georgiei, Mikheil Saakasvili. Cel mai probabil, in cadrul acestei reuniuni se va aborda si problema conductei Nabucco, prin care Occidentul ar urma sa primeasca gaz din tarile caucaziene, diminuandu-se astfel dependenta energetica a Europei de Rusia.
Cel mai important leader NATO, presedintele George W. Bush, soseste astazi la Bucuresti.
17.30 Conferinta de presa
Palatul Cotroceni
Presedintele Romaniei va sustine impreuna cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, o conferinta de presa.
18.30 Conferinta de la Bucuresti
Cercul Militar
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, va sustine un discurs in sesiunea de deschidere a Forumului Transatlantic-Conferinta de la Bucuresti.
20.00 Dineu de lucru
Palatul Cotroceni
Traian Basescu va avea un dineu de lucru cu sefii de delegatie ai unor state candidate si partenere NATO.