6.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialGardienii fara carte raman pe drumuri

Gardienii fara carte raman pe drumuri

Termenul privind infiintarea Politiei Comunitare s-a amanat. Desi institutia trebuie creata pe 1 aprilie, ministrul Administratiei si Internelor a mai oferit un ragaz pana pe 1 ianuarie anul viitor. Pana atunci se vor rediscuta si unele prevederi actuale ale legii, care a fost conceputa in graba de fosta guvernare, din dorinta de a bifa o masura solicitata de Uniunea Europeana, si ridica cel putin doua probleme: patrimoniul si studiile. Legea mentionata prevede ca activele CGP sa fie preluate de consiliile judetene. Singurele lucruri care le vor ramane sunt calculatoarele si alte echipamente de birou. Armele pe care le folosesc sunt inchiriate de la Politie, contra unei chirii stabilite de comun acord. A doua problema se refera la gardienii publici care nu au absolvit liceul. Potrivit actualelor prevederi, cei care nu au terminat liceul trebuie concediati. Este vorba despre mai mult de jumatate din cei 800 de angajati ai CGP Constanta, ne-a declarat Dumitru Coman, seful gardienilor constanteni, care a adaugat ca aceasta prevedere este neconstitutionala si ca se fac demersuri pentru acordarea unei perioade de gratie, de 4 sau 5 ani, timp in care sa-si termine liceul. Precedentul in acest sens exista, si s-a aplicat in cazul jandarmilor si politistilor.

„Mercenari” cu acte in regula

Desi acum muncesc pe salariul minim pe economie, gardienii publici vor fi nevoiti sa termine liceul pentru a nu fi concediati. Problemele financiare nu vor lua insa sfarsit, chiar daca vor fi incadrati in randurile politistilor comunitari. Potrivit legii de organizare, „finantarea cheltuielilor curente si de capital ale Politiei Comunitare se asigura din bugetul local si din veniturile proprii obtinute din serviciile prestate”. De fapt, legea spune ca, daca autoritatile locale nu vor avea fonduri suficiente (si banii la bugetele municipalitatilor sunt din ce in ce mai putini, prin introducerea cotei unice de impozitare), Politia Comunitara va deveni un fel de SRL, cu angajati armati in goana dupa salarii.

Cele mai citite

Radu Drăgușin, sub lupa criticilor după remiza cu Roma în Europa League

Fundașul român Radu Drăgușin a fost criticat pentru o greșeală decisivă în partida dintre Tottenham și AS Roma, încheiată la egalitate, scor 2-2, în...

Rusia susține că a doborât 47 de drone ucrainene; un incendiu major a izbucnit în regiunea Rostov

Armata rusă a anunțat vineri că a interceptat 47 de drone ucrainene lansate în noaptea precedentă, majoritatea având ca țintă regiunea Rostov, situată la...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă