21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Cum realizăm un interior în stil tradițional reinterpretat

GALERIE FOTO. Cum realizăm un interior în stil tradițional reinterpretat

În stilul tradiţional românesc se regăseşte un mix de caracteristici ale stilurilor brâncovenesc, contemporan şi, nu în ultimul rând, rustic şi retro. Acest stil nu poate fi încadrat la minimalism, dar nici nu putem spune că este foarte încărcat. Obiectele şi finisajele sunt intense şi expresive, de acceea atunci când sunt în cantitate mare pot arăta prea aglomerat.

Elementele caracteristice ale stilului tradițional

Pentru placarea pereţilor şi a tavanului cu lemn – pardoseli din lemn brut, parchet cu finisaje mate, este de preferat să folosiţi culori de lemn deschis.

Amplasarea unui şemineu sau sobe tradiţionale româneşti într-o casă sau apartament este destul de complicată, deoarece un şemineu este masiv şi va ocupa mult spaţiu. Soluţia ar fi să construim un şemineu stilizat, mai mult pentru decor. Acesta să fie placat cu faianţă sau plăci ceramice cu motive tradiţionale pictate manual. Acest element va transforma încăperea într-una unică şi originală.

Un minimum de obiecte plastice sau metalice lucioase: chiar dacă stilul modern nu poate exclude elemente metalice, pentru a crea stilul tradiţional reinterpretat este bine să evitați obiecte care sar prea mult în evidenţă.

Gamă cromatică caldă: sunt binevenite toate nuan-ţele naturale de lemn, ceramică, bejuri sau alb. Elementele de accent pot fi verdele sau roşul.

Mobilierul într-un interior tradiţional modern

Este caracteristic să se utilizeze mobilier masiv din lemn natur prelucrat sau brut. În cazul unei amenajări de conac, se va folosi mobilier cu accente clasice sau cel de răchită, un material foarte la modă.

Pentru tapiţarea mobilierului se pot folosi textile cu imprimeuri şi ornamente tradiţionale, însă trebuie să ţineţi cont că aceste elemente sunt destul de puternice şi este de preferat să vă limitaţi doar la câteva dintre ele. Un bufet sculptat va arăta foarte autentic într-o încăpere tradiţională modernă. Dacă în sufragerie nu aveţi destul spaţiu pentru el, puteti să-l poziționaţi cu încredere în bucătărie.

Accesorii, suveniruri și textile

Obiectele populare vor arăta foarte bine într-un interior tradiţional. Dar este bine să vă limitaţi doar la câteva obiecte, ca să nu ajungeţi la extrema de a transforma casa într-un muzeu. Un ulcior mare pictat sau câteva suveniruri sculptate din lemn sunt suficiente pentru a decora o bibliotecă sau o comodă.

Textilele utilizate sunt din materiale naturale (bumbac, tricot, in) regăsite în prosoape, ştergare, paturi, cuverturi sau draperii. Feţele de pernă, lenjeria de pat sau feţele de masă sunt croşetate pe margini şi brodate cu motive tradiţionale.

Pardoselile sunt de obicei acoperite cu ţoluri sau covoare cu flori sau alte elemente abstracte stilizate.

Muşcatele, ficuşii sau plantele de aloe se vor pune în ghivece de lut pictate, amplasate pe suporți, rafturi sau pervazele ferestrelor. Chiar şi florile naturale (cele mai reprezentative sunt florile de câmp) vor arăta bine atunci când decoraţi un spaţiu în stil tradiţional.

Şi ca o concluzie: stilul tradiţional românesc va fi mereu un stil inedit şi reprezentativ poporului nostru, iar reinterpretarea acestuia poate lesne conduce ca rezultat către decorurile contemporane, fiind şi o cale importantă de a transmite tradiţia următoarelor generaţii.  

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă