Liderul Libiei, Muammar Gaddafi, i-a transmis preşedintelui sud-african Jacob Zuma că nu va participa la negocierile pentru soluţionarea crizei din ţara sa, anunţă Ministerul de Externe de la Pretoria, citat de AFP, scrie Mediafax.
„A spus că nu se va pune în calea unei soluţii, dar nu va lua parte la negocierile privind viitorul Libiei sau viitorul lui„, a declarat ministrul sud-african de Externe.
Jacob Zuma face parte din echipa de negociatori desemnată de Uniunea Africană pentru adoptarea unui plan de pace regional în scopul încheierii conflictului din Libia.
Nkoana-Mashabane a precizat că negociatorii se vor reuni peste câteva zile la Addis Abeba pentru a afla răspunsul opoziţiei libiene privind planul de pace propus săptămâna trecută.
Planul prevede ca cele două părţi să iniţieze discuţiile, urmând ca eventualul armistiţiu să fie monitorizat de o forţă internaţională mandatată de ONU.