Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că îi va invita joi la discuţii pe liderii sindicali din învăţământ şi le-a adresat profesorilor rugămintea de a nu da curs solicitării sindicatelor de a declanşa greva generală pe 31 mai, scrie NewsIn.
“În urma declaraţiilor liderilor sindicali care au spus că vor declanşa o grevă generală pe data de 31 mai îi vom invita mâine (joi -n.r.) la discuţii şi din punctul nostru de vedere este foarte important să nu perturbăm acest an şcolar şi rugămintea noastră faţă de profesori este să nu dea curs acestei solicitări a sindicatelor şi să terminăm acest an şcolar în condiţii optime”, a spus Funeriu.
“Noi considerăm că nu este corect faţă de copii, nu este corect faţă de părinţi să blocăm un an şcolar pentru că Romnnia trece printr-o situaţie dificilă. Cred că prin solidaritate care trebuie să existe în România putem să mergem mai departe şi să rezolvăm această situaţie”, a pledat Funeriu, subliniind că măsurile de protest nu vin în sprijinul nimănui.
“Prin urmare solicit sindicatelor să discutăm să vedem care sunt cele mai bune soluţii pe care le putem găsi să nu perturbăm acest an şcolar. Ştim cu toţii că bacalaureatul este un moment important în viaţa oricărui elev şi dorinţa noastră este să ducem acest an şcolar la bun sfârşit în cele mai bune condiţii”, a conchis ministrul.
Profesorii din întreaga ţară vor intra în grevă generală pe termen nelimitat începând din 31 mai, urmând să boicoteze şi examenele naţionale, au hotărât, miercuri, birourile operative ale celor patru federaţii sindicale din educaţie, a declarat pentru NewsIn secretarul general al FSLI Liviu Pop.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţionale “Alma Mater” au mai decis că profesorii vor participa pe 19 mai la protestul de amploare organizat în Capitală de celelalte confederaţii sindicale ale bugetarilor. Profesorii nu vor mai pune notele de evaluare în catalog şi vor boicota examenele de sfârşit de an.
Birourile operative ale celor patru federaţii sindicale reprezentative din educaţie s-au reunit miercuri, la ora 10.00, la Colegiul Gheorghe Lazăr din Capitală, pentru a stabili următoarele forme de protest.
Aproximativ 200 de profesori s-au strâns marţi şi miercuri în faţa Palatului Parlamentului pentru a protesta, între orele 10.30 şi 12.30, nemulţumiţi de măsura de reducere a salariilor din sectorul bugetar cu 25% şi de unele prevederi din Legea Educaţiei.