Șeful serviciului din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj, Radu Smarandache a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, întrucât este acuzat de șase infracțiuni de luare de mită, în formă continuată, informează un comunicat remis de DNA.
În același dosar, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, și pentru consilierul juridic în cadrul Direcției Juridice din cadrul Primăriei municipiului Craiova, Rodica Țenea, precum și pentru viceprimar al municipiului Craiova, Cristina Mariana Calangiu. Cele două sunt acuzate de infracțiuni de trafic de influență.
De asemenea, anchetatorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pentru Ioana Munteanu, întrucât este acuzată de trafic de influență, complicitate la luare de mită și dare de mită.
Director general adjunct, în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, Maria Manolache a fost trimisă în judecată, în stare de libertate pentru trafic de influenţă, iar șefa Centrul de Consiliere şi Asistenţă Specializată pentru Persoanele cu Tulburări de Spectru Autist din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Dolj, Carmen Lavinia Oprea,a fost trimisă în judecată, în stare de libertate pentru favorizarea făptuitorului.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2013 – 2015, Smarandache Radu, în calitate de șef al Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanei Adulte cu Handicap (S.E.C.P.A.H.) din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj, prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins și a primit, în șase rânduri, suma totală de 4.000 de lei, de la persoane interesate să obțină certificate de încadrare în grad de handicap, fără a fi îndreptățite sau fără să fie aparținători ai acestora.
Astfel, Smarandache, a intervenit pe lângă membrii comisiei din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap Dolj, în scopul încadrării acestor persoane în anumite grade de handicap.
Procurorii DNA mai precizează că în perioada 2011 – 2015, inculpata Țenea Rodica, în calitate de consilier juridic în cadrul Direcției Juridice din cadrul Primăriei municipiului Craiova, prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins și primit, în șase rânduri, sume de bani cuprinse între 2.000 de lei și 8.000 de euro, în total 16.500 euro şi 4.000 lei, de la persoane interesate să se angajeze la diverse instituții din municipiul Craiova sau să se pensioneze medical, prevalându-se de relațiile pe care le are cu factorii de decizie în cadrul acestor instituții.
”În intervalul 2007-2014, perioadă în care inculpata Calangiu Cristina Mariana a ocupat funcțiile de manager al Spitalului Clinic de Urgență nr. 1 Craiova (în perioada 2006-2009), respectiv, viceprimar al municipiului Craiova (în perioada 2012-2015), prin intermediul inculpatei Munteanu Ioana, a pretins și primit sume de bani, cuprinse între 15.000 lei și 8.000 euro, în total 50.500 euro şi 15.000 lei, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv infirmieri, la unități spitalicești de pe raza municipiului Craiova”, se explică în comunicatul remis de DNA.
De asemenea, anchetatorii mai precizează că, în luna octombrie 2014, în contextul organizării unui concurs pentru ocuparea unor funcţii vacante în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Dolj, Manolache Maria, a pretins și primit, de la o persoană, printr-un intermediar, suma de 3.000 lei. În schimbul acestor bani, aceasta trebuia să intervină pe lângă factorii de decizie cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea concursului, pentru ca persoana respectivă să ocupe unul din posturile de îngrijitor scoase la concurs.
Ca urmare a faptului că, aceasta din urmă nu a promovat examenul, inculpata Manolache Maria i-a restituit suma de 3.000 lei.
Procurorii susțin, de asemenea, că în data de 31 martie 2015, Oprea Carmen Lavinia l-a avertizat pe inculpatul Smarandache Radu că este vizat de o anchetă penală, activitate ce l-a determinat pe acesta să contramandeze întâlnirea pe care o avea cu inculpata Munteanu Ioana şi să distrugă actele medicale ale unei persoane de la care acceptase suma de 500 lei în scopul eliberării, pe numele acesteia, a unui certificat de încadrare în grad de handicap. Ulterior, inculpatul a aruncat actele respective într-un tomberon de gunoi, de la locul de muncă.
În acest dosar, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaților Smarandache Radu, Țenea Rodica, Calangiu Cristina Mariana și Munteanu Ioana.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză .