Fruncea la care visam

Falosenia banatenilor este proverbiala. Ca orice sentiment sau prejudecata, mandria de a fi fruncea se intemeiaza mai degraba pe dorinte si aspiratii. Unele dintre ele realizabile si tangibile, care au ajuns sa faca parte din viata noastra cotidiana, altele generatoare de frustrari. O parte dintre ele se perpetueaza de 16 ani si au fost cel mai bine sintetizate, culmea, de un britanic, politologul Tom Gallagher, cel care vorbea despre refuzul constant al clasei politice romanesti de a prelua valorile si spiritul banatean, dar si de a ne oferi un statut special, prin care sa se experimenteze un model economic si administrativ.
Acest demers ar trebui – daca nu cumva este deja tardiv – conceput si promovat de alesii banatenilor. Din pacate, cu mici exceptii (una dintre ele fiind regretatul George Serban), nimeni nu a pus in capul listei cu prioritati de pe agenda sa politica un astfel de proiect. Si de ce ar proceda astfel? Pentru a intra in dizgratia sefilor de partid care fac liste electorale pe malurile Dambovitei, sub Dealul Feleacului sau aiurea?
Deci, noi avem o parere buna spre foarte buna despre noi. Perceptia a fost intarita in zeci de ani de apetenta multor romani de a-si cauta un rost intre Dunare si Mures, dar mai ales in ultima vreme de atractia irezistibila pe care o marturisesc o sumedenie de vest-europeni pentru acest spatiu.
Sigur, vechii timisoreni, educati in spiritul onoarei, disciplinei si curateniei in toate sensurile, spun ca lucrurile s-au schimbat. Si nu in bine. Este suficient sa-l asculti pe Buju Ternovits, actorul care l-a personificat ani la rand pe timisoreanul obisnuit prin celebrul sau personaj Franzi din Iosefin. Cu toate ca suntem invadati de gunoaie intre blocurile sordide, dar cu locuinte mai scumpe decat la Budapesta, chiar daca peste Bega se circula anevoios si cu riscuri enorme pentru integritatea automobilului, cu toate ca avem hoti, corupti si badarani, ca in orice alt oras din spatiul carpato-danubiano-pontic, si in ciuda faptului ca „Poli” de astazi n-are nimic din spiritul de odinioara si nici nu joaca precum Bayern, Buju a revenit de la Munchen in orasul din care emigrase cu doi ani inainte de Revolutie. De ce? Pentru ca nu putea altfel…
Oamenilor ca Buju, care nu pot trai departe de Banat, dar care sunt constienti ca in multe privinte fruncea e departe, le este destinat incepand de astazi acest colt de pagina…