Daca s-ar fi intamplat, cu siguranta ca la 1 ianuarie nu mai aderam la Uniunea Europeana pentru ca nu ar fi existat. Aderam la Commonwealth si poate ca nici n-ar fi fost o idee asa de rea, la urma-urmei…
Pe 10 septembrie 1956, primul ministru francez Guy Mollet sosea la Londra, unde avea sa ii propuna omologului sau britanic, Sir Anthony Eden, un lucru pe care, cand l-a auzit, un istoric francez din zilele noastre era sa cada de pe scaun: o uniune politica intre Franta si Marea Britanie. Franta se confrunta pe atunci cu decizia presedintelui Nasser de a nationaliza Canalul Suez, cu inceputurile rebeliunii din Algeria si cu perspectiva unui razboi intre aliatul sau, Israelul, si aliatul britanicilor, Iordania.
Eden l-a refuzat pe Mollet, dar acesta a venit cu o noua propunere, la fel de radicala, care a fost primita de britanici cu entuziasm: aderarea Frantei la Commonwealth, ceea ce ar fi insemnat ca Franta sa accepte ca regina Elisabeta a II-a sa devina, formal, seful statului francez, ca, de exemplu, Canada si Australia.
BBC – caruia ii apartine formula Frangleterre – a descoperit recent un document secret, declasificat in urma cu 20 de ani, datat 28 septembrie 1956, ce consemneaza o conversatie telefonica intre Eden si secretarul cabinetului, Sir Norman Brook, cu urmatoarele concluzii: Marea Britanie ar trebui sa ia in considerare imediat aderarea Frantei la Commonwealth, ca francezii nu vor accepta usor sa devina supusii Majestatii Sale, dar ca vor primi cu bucurie cetatenia britanica pe baza acordului semnat in acelasi sens cu Irlanda.
Anul urmator insa, Franta avea sa semneze Tratatul de la Roma impreuna cu Germania, prin care lua nastere CEE, viitoarea Uniune Europeana.
