3.7 C
Bucharest
Tuesday, 28 November 2023
HomeSpecialFOTO. UPDATE. Alertă de viscol în SUA. Aeroportul JFK, redeschis parţial

FOTO. UPDATE. Alertă de viscol în SUA. Aeroportul JFK, redeschis parţial

UPDATE: Aeroportul internaţional JFK din New York s-a redeschis vineri la amiază, după ce a fost închis timp de trei ore din cauza furtunii care a afectat nord-estul Statelor Unite în cursul nopţii, relatează Mediafax.

“O pistă este deschisă acum. Zborurile se reiau”, a anunţat Autoritatea Portuară a New York şi New Jersey, care administrează cele trei aeroporturi newyorkeze JFK, LaGuardia şi Newark.

Vineri dimineaţă, aproximativ 800 de zboruri au fost suspendate, iar aproximativ 200 întârziate, în cele trei aeroporturi, potrivit site-ului specializat Flightaware.com.

Nord-estul Statelor Unite a fost lovit de o furtună violentă de zăpadă, însoţită de temperaturi polare şi rafale de vânt puternice.

Aproximativ 3.000 de zboruri au fost anulate joi, în Statele Unite.

Citeşte şi: Zăpada face RAVGII în SUA: Cel puţin şapte morţi şi 1.500 de zboruri anulate

Temperaturile urmează să coboare până la minus 13 grade Celsius vineri seară, la New York.

O alertă de viscol a fost instituită până vineri la amiază în statele New York, New Jersey, Pennsylvania şi o parte din New England, potrivit Mediafax.

Un strat între zece şi 20 de centimetri de zăpadă se va aşeza la New York, unde a început să ningă abundent de joi seară, iar rafalele de vânt ar urma să atingă până la 56 de kilometri pe oră. Temperaturile ar urma să coboare în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă până la minus 13 grade Celsius, însă vor fi resimţite până la minus 23 de grade Celsius din cauza vântului, potrivit Agenţiei Naţionale americane de Meteorologie.

Citeşte şi: SUA sub viscol. La New York sunt aşteptate minus 12 grade

La Boston, unde de asemenea a nins abundent joi, temperatura ar urma să coboare până la minus 21 de grade Celsius. Primarul Thomas Menino a ordonat închiderea şcolilor publice pentru vineri. Garda Naţională a fost mobilizată.

Joi, peste 500 de zboruri au fost anulate în aeroporturile newyorkeze, şi anume 353 cu plecare din sau sosire la Newark, 125 pe LaGuardia, iar 70 pe Aeroportul Internaţional JFK, în timp ce alte sute de zboruri au avut întârzieri, potrivit site-ului specializat Flightaware.com. Aeroportul Boston Logan este de asemenea perturbat. Pentru vineri, peste 600 de zboruri au fost deja anulate la New York şi la Boston, iar 909 în întreaga ţară.

Un avertisment de viscol a fost anunţat şi pentru Long Island, la est de New York.

Furtuna de la New York constituie un prim test pentru noul primar Bill de Blasio, care a preluat funcţia miercuri.

“Suntem pregătiţi”, a declarat el joi, afirmând într-o conferinţă de presă că se gândeşte doar la zăpadă.

El i-a invitat pe newyorkezi să se întoarcă cât mai repede acasă, să nu iasă joi seara şi să fie atenţi la vecinii lor. “Se va face neobişnuit de frig”, a insistat de Blasio, care i-a mai sfătuit să utilizeze transportul în comun în cazul în care trebuie să se deplaseze.

Guvernatorul din New Jersey Chris Christie a decretat stare de urgenţă, la fel ca şi cel al statului New York Andrew Cuomo. Acesta din urmă a mai anunţat că trei autostrăzi vor fi închise pe timpul nopţii, inclusiv cea care asigură legătura cu Long Island.

Totodată, el a activat Centrul de operaţiuni de urgenţă.

Cele mai citite

Americanii ne trimit un consultant al serviciului vamal în Portul Constanța

Autoritatea Vamală Română va avea în Portul Constanța, un reprezentant al Serviciului Vamal și de Protecție a Fontierelor al Statelor Unite ale Americii în...

Reuters: Reforma sistemului de pensii din România ridică riscuri fiscale

România nu a prezentat încă măsuri credibile pentru a compensa impactul bugetar al majorărilor de pensii planificate în anul electoral 2024, a declarat Standard...

Schimbare de lider în Spania. Girona, egalată la puncte de Real Madrid

Girona, revelaţia acestui sezon de La Liga, a cedat fotoliu de lider în clasament în fața „galacticilor” de la Real Madrid, după ce a...
Ultima oră
Pe aceeași temă