20 C
București
duminică, 20 iulie 2025
AcasăSpecialFOTO: ”Life of a Dream”, o colecţie românească manifest

FOTO: ”Life of a Dream”, o colecţie românească manifest

Lansată la Florence Design Week şi prezentată mai apoi şi la Paris, Maison & Objet, colecţia de scaune ”Life of a Dream” (”Viaţa unui vis” – semnată de Irina Neacşu, arhitectul şi designerul care se află în spatele brandului thecraft LAB) a fost admirată şi la Bucureşti, în cadrul showroomului idelier de pe Blv. Lascăr Catargiu nr. 1.

Ineditul acestei colecţii rezidă în faptul că designerul a ales transforme în vedete scaune părăsite, modele aristocratice sau, dimpotrivă, proletare, cărora le-a oferit o nouă şansă printr-un proces minuţios de restaurare şi un mix exuberant de ţesături, aplicaţii, broderii şi culori. 

”Colectia Life of a dream te îndeamnă să regăseşti copilul din tine, să îi scuturi visele de praf şi să le faci să strălucească din nou! Nu întâmplător am selectat scaunele unei generaţii, pe care cu siguranţă toată lumea le recunoaşte dintr-un spaţiu sau orizont mai îndepărtat sau mai apropiat ”, povesteşte Irina Neacşu despre cum a realizat această colecţie.

”Life of a dream” vorbeşte despre visurile copilăriei, despre planurile de multe ori abandonate, uitate, aruncate într-un colţ prăfuit asemenea trecutului, tradiţiei şi identităţii. Noua serie de scaune thecraft LAB devine alegoric o alternativă a abandonului, ca o formulă terapeutică prin design şi limbaj artistic.

Special pentru România, designerul a adăugat cvartetului iniţial de scaune-personaj încă două modele-concept. Astfel, Arhitectul, Veterinarul, Poştaşul şi Balerina, respectiv cele 4 personaje iniţiale, vor fi completate de mai noul Super-Eroul, cât şi de scaunul ce va încheia colecţia, un personaj surpriză ce va putea fi descoperit începând cu 15 noiembrie la idelier. 

Fiecare personaj reprezintă câte o ipostază a conceptului thecraft LAB: Veterinarul întruchipează partea de restaurare şi salvare de la abandon, Arhitectul – creaţia, Poştaşul poartă în şine hoinăreală, căutarea, rătăcirea, regăsirea, dar şi livrarea de poveşti,

Balerina întruchipează jocul şi graţia – „joaca preferată” a designerului cu materiale, culori şi concepte, iar Super-Heroul este o replică oferită industrializării şi  americanizării viselor şi reprezintă triumful iubirii pentru obiectele purtătoare de istorii personale, unice.

  

Cele mai citite

Alt meci, alt eșec pentru „stejari”! România, dominată categoric de Argentina XV în testul de la San Isidro

Sud-americanii au marcat opt eseuri, într-un nou eșec dureros pentru naționala de rugby.Naționala de rugby a României a încheiat turneul sud-american cu un nou...

Kremlinul lansează noi acuzații nefondate: România, vizată într-un presupus trafic internațional de arme

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a lansat noi acuzații fără dovezi la adresa mai multor țări europene, printre care...

Siria declară încetarea focului pe întreg teritoriul. Israelul reacționează cu prudență și avertismente

Președinția Siriei a anunțat sâmbătă un armistițiu general și imediat, solicitând încetarea tuturor ostilităților din țară, inclusiv în provincia Sweida, situată în sud.Decizia Siriei...
Ultima oră
Pe aceeași temă