Panglica noului edificiu al Bibliotecii Naţionale a fost tăiată astăzi la orele 13.00 de primul ministru, Emil Boc, şi de Ministrul Culturii, Kelemen Hunor.
Evenimentul semnifică sfârşitul unei perioade îndelungate, iniţiate în 2006, prin care clădirea destinată Bibliotecii Naţionale, la care lucrările fuseseră sistate în 1989, a fost reproiectată, construită şi refuncţionalizată. Lucrările propriu-zise au fost începute în aprilie 2009 şi finalizate la termen, la 30 noiembrie 2011.
Începând cu ianuarie 2012, la noul sediu se vor organiza evenimente specifice, iar din primăvară se vor activa toate funcţiunile caracteristice, astfel încât în toamna anului viitor Biblioteca Naţională va ajunge la parametri normali de funcţionare.