1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO Designerul Simona Semen a lansat o colecţie de inspiraţie japoneză

FOTO Designerul Simona Semen a lansat o colecţie de inspiraţie japoneză

Designerul Simona Semen a lansat prima colecţie resort intitulată Asian Moods. Colecţia prezentată, parţial, în cadrul Soirees de la Mode XII din 10 iulie 2012, are ca sursă de inspiraţie stilul şi tradiţiile japoneze.

Tipare vechi, de sute de ani, şi tehnici de croitorie japoneză traditională au fost utilizate în crearea unor piese surpinzătoare prin actualitate şi versatilitate.

Chimonoul este transformat radical prin materiale (voal, tafta), transparenţe, proporţiile surpinzătoare şi evidentele accente sport. Pantalonii hakama simbolizând – prin cele 7 pliuri dispuse inegal în faţă şi spate – curajul, caritatea, dreptatea, respectul, sinceritatea, loialitatea şi onoarea, devin element central al colecţiei, fiind transformaţi în piese neo-etnice comode, purtabile şi inedite, în culori calde, de vară: bej auriu, aramă stinsă.

Fotografiile campaniei de imagine – realizate exclusiv pe film – întregesc întoarcerea la origini şi puntea trecutului cu prezentul explorate în colecţie.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă