25.4 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăSpecialFostul primar din Sighișoara atacă în instanță decizia de încetare a mandatului

Fostul primar din Sighișoara atacă în instanță decizia de încetare a mandatului

Fostul primar din Sighişoara, Dorin Dăneşan, a contestat în instanţă ordinul de încetare a mandatului său emis de prefectul de Mureş, Liviu Vasile Oprea, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, relatează Mediafax.

“Am contestat ordinul prefectului la secţia de contencios administrativ, cerând anularea acestuia. De asemenea, am depus şi la Prefectură o plângere prealabilă, prin care cer revocarea ordinului respectiv. Avocatul meu spune că, în baza Legii 303/2004 privind statutul aleşilor locali, articolul 17, aliniatul 5, până la judecarea contestaţiei, ar trebui să fiu repus în funcţie”, a declarat Dăneşan.

Acesta a adăugat că, dacă nu i se va da câştig de cauză şi se vor organiza alegeri anticipate pentru Primăria Sighişoara, nu intenţionează să mai candideze.

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Mureş, Dragoş Bardoşi, a declarat că instituţia a primit “o înştiinţare” din partea lui Dăneşan, legată de contestarea ordinului prefectului în instanţă şi urmează să îşi exprime punctul de vedere.

La rândul său, preşedintele PSD Mureş, Vasile Gliga, afirma că nu exclude posibilitatea ca primarul din ultimii 14 ani al Sighişoarei, Dorin Dăneşan, să candideze din nou pentru scaunul de primar al acestui municipiu, din partea social-democraţilor.

“Noi, ca organizaţie PSD, vom căuta candidaţi care să concureze şi, de ce nu, să câştige. Se va face eventual un sondaj. Probabil, pe când vor fi alegerile, se încheie şi cei doi ani la care (Dăneşan, n.r.) era condamnat – în februarie se încheie – şi sigur se vor face alegeri mai repede decât în vară. Dacă stă în sondaj mai bine decât alţii, nu e exclus nici el să candideze”, spunea Gliga.

În noiembrie, prefectul de Mureş, Vasile Liviu Oprea, a emis un ordin de încetare a mandatului primarului din Sighişoara, Dorin Dăneşan (PSD), ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Oprea declara atunci că ordinul are la bază o hotărâre judecătorească, prin care edilul a fost condamnat, anul trecut, la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Ordinul emis de prefectul Vasile Liviu Oprea a venit la peste un an şi jumătate de la pronunţarea sentinţei, interval în care au existat mai multe controverse legate de condiţiile de încetare a mandatului primarului din Sighişoara. În acest context, liderul PSD Mureş, Vasile Gliga, a susţinut public în mai multe rânduri că nu se impune încetarea mandatului primarului din Sighişoara, întrucât acesta a fost condamnat cu suspendare.

În luna martie a anului trecut, Curtea de Apel Târgu Mureş anunţa că primarul din Sighişoara, Dorin Ioan Dăneşan, a pierdut recursul pe care l-a declarat împotriva sentinţei penale pronunţate în 22 noiembrie 2011 de Judecătoria Sighişoara, prin care era condamnat la un an şi jumătate de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

În 2011, atât Dăneşan, cât şi DNA au declarat recurs la sentinţa Judecătoriei Sighişoara, iar Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, în 7 martie 2013, prin sentinţă definitivă, să caseze parţial hotărârea atacată, iar rejudecând cauza a majorat pedeapsa la doi ani de închisoare, cu suspendare, având un termen de încercare de patru ani.

La ora actuală, atribuţiile lui Dăneşan au fost preluate interimar de către viceprimarul Dan Bândea (PNL).

Cele mai citite

Grecii nu au vrut să se prezinte la meciul cu Anglia. Care este motivul

Mijlocașul grec Dimitrios Pelkas a dezvăluit că echipa Greciei nu a dorit inițial să dispute meciul din Liga Națiunilor împotriva Angliei, din cauza tragicului...

Activele BlackRock au atins nivelul record de 11,5 trilioane de dolari

Activele administrate de BlackRock au atins un nivel record pentru al treilea trimestru consecutiv, datorită fluxurilor de intrare în creștere pe fondul unei redresări...

Fermierii afectați de secetă își pot amâna datoriile până în august 2025, dar impactul real al măsurii rămâne necunoscut

Fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă în proporție de peste 50% nu vor fi obligați să își plătească datoriile către bănci...
Ultima oră
Pe aceeași temă