31.5 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialFostul preşedinte chilian Salvador Allende va fi deshumat

Fostul preşedinte chilian Salvador Allende va fi deshumat

Rămăşiţele fostului preşedinte chilian Salvador Allende, care a decedat în 1973, vor fi deshumate, din ordinul justiţiei, pentru a-i ajuta pe anchetatori să găsească răspunsuri în investigaţia lor privind încălcarea drepturilor omului în timpul dictaturii militare a lui Augusto Pinochet, potrivit Newsin.

Anchetatorii încearcă să determine dacă Allende s-a sinucis, aşa cum susţine varianta oficială, sau a fost ucis de soldaţi în timpul loviturii de stat din 1973, care l-a adus la putere pe generalul Augusto Pinochet.

Corpul lui Allende a fost găsit în palatul prezidenţial după ce clădirea fusese atacată de trupe şi avioane.

Judecătorii au decis ca exhumarea să aibă loc în a doua jumătate a lunii mai.

Mii de persoane au fost ucise, au dispărut sau au fost torturate în timpul regimului lui Pinochet, care a durat până în 1990.

Cazul Allende este doar unul dintre cele 726 de dosare deschise pentru abuzuri şi încălcarea drepturilor omului.

O investigaţie oficială stabilise că Allende s-a sinucis folosind o puşcă dăruită de prietenul său, liderul cubanez Fidel Castro. Doctorul lui Allende a confirmat concluziile anchetei oficiale şi ele au fost acceptate de familie, însă unii dintre susţinătorii săi continuă să creadă că a fost ucis de soldaţi.

La începutul acestei săptămâni, scriitoarea Isabel Allende, care acum este senatoare, a confirmat că familia a cerut deshumarea şi o nouă autopsie.

Allende avea 65 de ani când a murit în palatul prezidenţial La Moneda, la 11 septembrie 1973. Personalitatea sa continuă să îi divizeze şi în prezent pe chilieni. Pentru unii, a fost un marxist nesăbuit, care vroia să transforme ţara într-o nouă Cubă; pentru alţii, a fost un socialist democrat, a cărui moarte rămâne simbolul atrocităţilor comise de forţele lui Pinochet. Allende a venit la putere în 1970 ca primul preşedinte marxist democratic ales al ţării. El a pledat pentru o „cale chiliană către socialism”, naţionalizând industria şi fermele. Politicile sale radicale i-au polarizat pe chilieni şi au nemulţumit Statele Unite, care au sprijinit lovitura de stat militară împotriva lui.

Generalul Pinochet a murit în urma unui infarct în 2006, la vârsta de 91 de ani, în timp ce era investigat pentru corupţie, tortură şi crimă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă