11.3 C
București
luni, 25 octombrie 2021

PSD, marele câștigător în județul Tulcea, la alegerile parlamentare. Fostul ministru al Fondurilor Europene, Orlando Teodorovici, va fi senator

UPDATE 12 decembrie, ora 15.40: Candidații social-democrați au fost votați în majoritate de tulceni (32.000 voturi), în vreme ce liberalii au obținut 13.00 de voturi, a anunțat Biroul de Circumscripție Tulcea, citat de Agerpres. 

La Senat, candidații PSD au fost votați de 34.647 de persoane, cei ai PNL de 13.507 tulceni, candidații PMP au fost votați de 4.930 de persoane, cei ai ALDE de 4.149 de tulceni, iar cei ai USR au fost votați de 4.033 de persoane.

Potrivit BEC Tulcea, au fost centralizate 66.698 de voturi valabil exprimate pentru Senat, numărul voturilor nule fiind de 2.307, iar cel al voturilor albe de 817.

La Camera Deputaților, candidații PSD au fost votați de 32.918 persoane, cei ai PNL de 12.506 tulceni, candidații PMP au fost votați de 4.810 persoane, cei ai ALDE — de 4.038 de tulceni, iar candidații USR au fost votați de 3.552 de persoane.

Au fost centralizate 66.579 de voturi valabil exprimate pentru Camera Deputaților, numărul voturilor nule fiind de 2.495, iar cel al voturilor albe de 750.

La Tulcea, listele PSD pentru Senat sunt deschise de fostul ministrul al fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici, care a promis că va propune Parlamentului ca viitorul guvernator al Administrației Biosferei Delta Dunării să fie ales de localnici.

Candidații PSD Tulcea pentru Camera Deputaţilor 

1.Andaluzia Luca

2. Lucian Eduard Simion

3. Eugen Ion

4. Anişoara Radu

5. Anca Suhov

6. Bogdan George Corbeanu

Candidații PSD Tulcea pentru Senat

1. Eugen Orlando Teodorovici

2. Lavinia Vizauer

3. Liliana Marinescu

4. Marin Bădiţă

Candidații PNL Tulcea pentru Camera Deputaţilor

1.Gudu Vasile

2.Siscu George

Candidații PNL Tulcea pentru Senat

1.Motoc Octavian

Candidații ALDE Tulcea pentru Camera Deputaţilor

1. Popa Octavian-Marius

2. Badea Petre

3. Tudorie Marius

4. Visterneanu Elena

5. Panait Grigore

6. Moise Florentin

Candidații ALDE Tulcea pentru Senat

1. Radu Vasile Romul

2. Perpelea Rodica

3. Ifrim Marius Cristinel

4. Lazăr Nicolae

Candidații PMP Tulcea pentru Camera Deputaţilor 

1.Victor Tarhon

2.Silviu Ştefan Petcu

Candidații PMP Tulcea pentru Senat

1.Ion Ganea

2.Alexandru Perianu

Candidații USR Tulcea pentru Camera Deputaţilor 

1.Marian Zamfir

2.Tatiana Haliţ

3.Giusseppe — Rino Sachetti

Candidații USR Tulcea pentru Senat

1.Bogdan Paul Negrea

Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.

Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016

Alegeri parlamentare 2016. Calendar

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie 2016 – 10 decembrie 2016.

Ziua de 14 septembrie 2016 a fost ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării au putut depune cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu mențiunea pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secţia de votare.

Listele electorale pentru votul prin corespondenţă au fost întocmite și tipărite de AEP până în de 20 septembrie 2016.

Localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora  au fost comunicate Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 11 octombrie 2016. Data de 2 noiembrie este data la care AEP stabileste, cu avizul MAE, sediile secțiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale.

LISTELE CANDIDAȚILOR la ALEGERI PARLAMENTARE 2016 au fost depuse în săptămâna 24 – 31 octombrie 2016, data limită fiind 297 octombrie

Rezultate Alegeri Parlamentare 2016

Biroul Electoral Central va comunica rezultate partiale și finale ale alegerilor parlamentare 2016 după începerea centralizării datelor primite de la fiecare Birou Electoral Judetean. Din 12 decembrie 2016 poti afla rezultatele alegerilor din judetul tau, folosind lista de mai jos

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ALBA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARAD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARGEŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BACĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BIHOR

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BISTRIŢA-NĂSĂUD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BOTOŞANI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BRĂILA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BRAȘOV 

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUCUREȘTI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUZĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţiCARAȘ SEVERIN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CĂLĂRAȘI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CLUJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CONSTANȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi COVASNA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați DÂMBOVIȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi DOLJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GALAȚI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GIURGIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați GORJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați HARGHITA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi HUNEDOARA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IALOMIŢA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IAŞI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi ILFOV

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MARAMUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMEMNTARE 2016 şi listele de candidaţi MEHEDINŢI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi  NEAMŢ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi OLT

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi PRAHOVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SĂLAJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SATU MARE

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SIBIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SUCEAVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TELEORMAN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TIMIȘ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TULCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VASLUI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VÂLCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VRANCEA

Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.

Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016

Alegeri parlamentare 2016. Calendar

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie 2016 – 10 decembrie 2016.

Ziua de 14 septembrie 2016 a fost ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării au putut depune cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu mențiunea pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secţia de votare.

Listele electorale pentru votul prin corespondenţă au fost întocmite și tipărite de AEP până în de 20 septembrie 2016.

Localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora  au fost comunicate Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 11 octombrie 2016. Data de 2 noiembrie este data la care AEP stabileste, cu avizul MAE, sediile secțiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale.

LISTELE CANDIDAȚILOR la ALEGERI PARLAMENTARE 2016 au fost depuse în săptămâna 24 – 31 octombrie 2016, data limită fiind 297 octombrie

Rezultate Alegeri Parlamentare 2016

Biroul Electoral Central va comunica rezultate partiale și finale ale alegerilor parlamentare 2016 după începerea centralizării datelor primite de la fiecare Birou Electoral Judetean. Din 12 decembrie 2016 poti afla rezultatele alegerilor din judetul tau, folosind lista de mai jos

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ALBA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARAD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARGES

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BACĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BIHOR

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BRAȘOV 

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BRĂILA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BISTRIŢA-NĂSĂUD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BOTOŞANI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUCUREȘTI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUZĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi CARAȘ SEVERIN

Ultima oră
Pe aceeași temă