19.5 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialFosta conducere a Institutului de Geologie al României acuzată de abuz în...

Fosta conducere a Institutului de Geologie al României acuzată de abuz în serviciu

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mişcare acţiunii penale faţă de Ștefan Grigorescu, fostul Director General al Institutului de Geologie al României, pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată. 

De semenea, Ilie Eugen-Adrian, la data faptelor expert achiziţii publice în cadrul Institutului de Geologie al României, este cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată şi două infracţiuni de fals intelectual, Moisescu Mihaela şi Robu Tania Paulina,  ambele, la data faptelor îndeplinind funcţia de Director Economic în cadrul Institutului de Geologie al României sunt cercetate pentru câte o infracţiune de abuz în serviciu. Babici Pavel Bogdan, administrator al SC TECON SRL, este urmărit penal pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, iar firma SC TECON SRL este urmărită penal pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu;

Potrivit procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2011, între Institutul Geologic al României şi SC TECON SRL, s-a încheiat fără respectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice un contract privind elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru „Reabilitarea şi consolidarea a Muzeului Naţional de Geologie”, în valoare de 14.500 euro fără TVA, în condiţiile în care elaborarea studiului de fezabilitate este prevăzută de H.G. nr. 28/2008 doar în situaţia obiectivelor de investiţie noi.

Contractul a fost încheiat fără o analiză reală cu privire la valoarea serviciilor prestate, stabilindu-se ca valoare o sumă mai mică de 15.000 euro în vederea alegerii procedurii de achiziţie directă.

De asemenea, au fost încălcate prevederile OUG 34/2006 şi ale normelor de aplicare a acestora cu privire la documentaţia ce trebuie întocmită cu prilejul încheierii şi derulării contractului, o parte din documente fiind întocmite ulterior încheierii  contractului, în fals, de către inculpatul Ilie Eugen Adrian.

La data de 20.12.2011, între Institutul Geologic al României şi SC TECON SRL s-a încheiat un contract de prestări servicii de proiectare şi întocmire a documentaţiei tehnice complete necesare realizării obiectivului de investiţii „Realizarea şi modernizarea Muzeului Naţional de Geologie”, în valoare de 339.500 euro.

Contractul a fost încheiat fără o analiză reală cu privire la valoarea serviciilor prestate şi prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, aspecte care au dus la încălcarea legislaţiei specifice privind achiziţiile publice.

De asemenea, au fost încălcare prevederile OUG 34/2006 şi ale normelor de aplicare a acestora cu privire la documentaţia ce trebuie întocmită cu prilejul încheierii şi derulării contractului.

La data de 28.12.2012, între reprezentantul Institutului de Geologie şi SC TECON SRL  a fost întocmit în fals un proces-verbal de predare – primire prin care se justifică  predarea documentaţiei ce face obiectul contractului, la acea dată fiind efectuată şi plata integrală de către instituţia publică.

În fapt, o parte din documentaţia aferentă proiectului a fost întocmită ulterior, din luna ianuarie până în luna august 2012.

În vederea recuperării prejudiciului total cauzat Institutului Geologic al României în cuantum de 354000 euro, au fost instituite sechestre asupra bunurilor inculpaţilor.

Poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, sub supravegherea procurorului de caz, au făcut, în acest caz, percheziţii la 5  adrese, de unde au fost identificate şi ridicate o serie de bunuri având legătură cu cauza.

În cursul zilei de 31.05.2016, inculpatul Ilie Eugen Adrian, aflat în stare de reţinere,  a fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă, cerere respinsă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, care,a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

În cursul aceleiaşi zile, faţă de inculpatul Babici Pavel Bogdan  a fost luată prin ordonanţă de către procurori măsura preventivă a controlului judiciar.

Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă