Costurile cu forta de munca pe piata romaneasca cresc accelerat. Mitul Romaniei in care la fiecare colt de strada pot fi gasite siruri lungi de tineri, ingineri straluciti vorbitori de mai multe limbi straine, gata sa lucreze cate 12 ore zi timp de sase sau sapte zile pe saptamana pentru un salariu de cateva sute de dolari este pe cale sa se spulbere. Primii care au simtit acest lucru au fost marii jucatori din IT care au descins in ultimele luni pe piata autohtona cu centre de dezvoltare sau de suport. Acestia au constatat ca, fata de situatia din urma cu doar doi sau trei ani, oferta de specialisti la pret redus s-a subtiat considerabil.
Emblematice pentru foamea de lucratori calificati din astfel de entitati sunt anunturile de la avizierele salilor de recreere din firmele de IT. Angajatii care reusesc sa recruteze pentru companie unul sau mai multi dintre fostii colegi de facultate sunt recompensati cu premii cuantificate in sute de euro sau cu tot felul de gadget-uri costisitoare.
Simptomatic este si cazul Nokia. Investitorul nici nu si-a inceput bine campania de angajari pentru unitatea pe care o va deschide la periferia Clujului ca a transmis, pe variate canale, mesaje ingrijorate legate de un posibil deficit al fortei de munca. Cu aceasta ocazie a iesit la iveala ca in unele regiuni ale Romaniei procentul somerilor este mai mic de 1%. Daca punem la socoteala existenta in continuare a unui portofoliu bogat de slujbe "la negru", rezulta un deficit masiv de lucratori in respectivele regiuni.
Golul de forta de munca nu este specific doar profesiilor cu inalta calificare. Milioane de muncitori romani necalificati sau semicalificati continua sa lucreze in strainatate, stabilizand economii flamande de resurse umane. Intre timp, in marile noastre orase gasirea unui instalator care sa fi depasit stadiul de ucenic sau a unui zugrav cu ceva mai multa experienta decat renovarea apartamentului propriu a devenit o aventura. Pretul cerut pentru zugravirea unui dormitor este de cateva sute de euro, iar renovarea unui apartament este taxata cu o suma care depaseste un salariu mediu net anual pe economie. Ospatarii calificati, barmanii si frizerii au devenit si ei greu de gasit. Locurile de munca din industria textila, recompensate cu salarii de sub 200 de dolari si bonuri de masa, nu mai tenteaza de mult pe nimeni.
Toata aceasta experienta nu reprezinta insa o noutate. Rand pe rand, Irlanda, Italia, Spania si Grecia si-au exportat milioane de lucratori pauperi in tarile mai bogate ale Uniunii Europene, dupa care si-au sustinut reconstructia economica cu banii pompati de acestia. Ulterior, pentru a-si mentine economiile turate pe crestere, toate aceste tari au fost nevoite sa importe masiv forta de munca ieftina. De fapt, Romania se pregateste pentru momentul in care va trebui sa accepte tacit importul sustinut de lucratori straini. Nimeni nu se poate amagi cu speranta ca lucratorul roman in constructii din Spania sau Italia se va intoarce sa lucreze in tara natala pentru un salariu de 500-600 de euro. La intoarcerea in tara, asteptarile sale vor fi sensibil mai consistente.
Instalatorul ucrainean, zugravul din Basarabia, textilista din China sau menajera din Pakistan sunt elementele care vor intra in cotidianul autohton cat de curand. Cu salarii net mai mici decat cele care vor fi solicitate de angajatii romani pentru functii similare, lucratorii straini vor reprezenta, ca si in alte tari ale UE, pretul cresterii economice si al bunastarii care se intrezareste.
