26.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialFlotă pentru Schengen

Flotă pentru Schengen

La Galaţi a avut loc lansarea la apă a celei mai mari nave maritime de supraveghere, care va monitoriza frontiera estică a Uniunii Europene.

Nava a fost construită de Şantierul Naval „Damen” şi este destinată monitorizării frontierei maritime a României şi frontierei externe a Uniunii Europene şi are ca principale misiuni prevenirea şi combaterea pirateriei şi a actelor teroriste, controlul navelor şi ambarcaţiunilor, protecţia şi conservarea fondului piscicol din Marea Neagră, salvarea echipajelor navelor aflate în pericol şi protecţia obiectivelor de importanţă deosebită aflate în apele teritoriale.

Pentru executarea acestor operaţiuni, nava are dotări speciale, foarte moderne, reflectate şi în costurile sale, de 29,7 milioane euro, din  care 24,7 milioane reprezintă finanţarea europeană, iar restul cofinanţarea asigurată de statul român. Nava are lungimea de 66 metri, lăţimea de 9,7 metri, o autonomie de 1.800 mile marine, are o viteză de croazieră de 21 de noduri, viteza de patrulare fiind de 12 noduri. Pe lângă cei 19 membri ai echipajului, la bord mai pot fi cazate 81 de persoane. Lucrările de construire a navei au fost supravegheate de registrul naval Det Norske Veritas. Nava va fi livrată Poliţiei de Frontieră Constanţa până pe data de 30 septembrie, după operaţiunile de armare şi efectuarea probelor de mare. Lansarea navei a avut loc în prezenţa ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga. „Promit românilor că pe 27 martie anul viitor vom intra în spaţiul Schengen”, a declarat acesta.

Dotări noi

Vasile Blaga a precizat că în 2010 România va mai cumpăra din fonduri Schengen, din Israel, trei nave de patrulare maritimă, a căror valoare este de 33 milioane euro, la acestea adăugându-se alte 38 de nave, prima din această serie fiind nava construită la „Damen” Galaţi. La flota Poliţiei de Frontieră se vor adăuga alte trei nave de patrulare, donate de guvernul italian. La sfârşitul anului 2010, România va avea 425 de nave şi ambarcaţiuni.

Nava are dotări speciale, foarte moderne, reflectate şi în costurile sale.

Cele mai citite

Atenție șoferi: Obligația de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă odată cu scăderea temperaturilor și apariția zăpezii

Odată cu răcirea vremii și apariția zăpezii, poleiului sau a gheții, șoferii sunt avertizați că trebuie să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă,...

Caz ireal în Turcia! Un fost internațional a fost împușcat în picior

Serhat Akin, fost internațional turc și jucător de la Fenerbahce, a fost împușcat în picior joi seara, la ieșirea dintr-un studio TV, după ce...

Alertă RO-Alert emisă în nordul județului Tulcea din cauza unor drone detectate la granița cu Ucraina

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de joi spre vineri un mesaj de avertizare RO-Alert pentru locuitorii din zona...
Ultima oră
Pe aceeași temă