20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialFlorin Jianu: Actele normative trebuie să treacă un „test al IMM-urilor”

Florin Jianu: Actele normative trebuie să treacă un „test al IMM-urilor”

Actele normative cu incidenţă asupra firmelor mici şi mijlocii vor trebui să treacă un „test al IMM-urilor” înainte de a fi adoptate,  a declarat ministrul de resort, Florin Jianu. El a anunțat că o prevedere în acest sens se regăseşte în noua lege a IMM-urilor. 

„Noua lege prevede aplicarea testului IMM, prin care toate reglementările legislative cu incidenţe asupra IMM-urilor să treacă aces test. Până la sfârşitul săptămânii vom avea şi normele metodologice. Avem un grup de 56 de instituţii publice şi private care vor face acest test, printre care ASE, Academia Română, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii etc. Trebuie să avem o monitorizare clară a acestor acte normative, iar dacă testul spune că actele normative au impact negativ asupra IMM-urilor, nu se va aplica acea reglementare", a spus Jianu, citat de Mediafax.

Ministrul IMM-urilor a menţionat că noua lege impune şi principiul european „only once” (o singură dată), mai ales la accesarea fondurilor europene, prin care firmele mici şi mijlocii vor fi obligate să aducă o sigură dată anumite certificate solicitate de diferite organisme de finanţare europeană. „Finanţatorul va cere o singură dată aceste date, iar pe fonduri europene, statul va putea să-şi ia singur informaţiile privind situaţiile firmelor din baza de date de la ANAF”, a precizat Florin Jianu.

Pe de altă parte, ministrul delegat pentru IMM-uri a arătat că prin noul act normativ, firmele mici şi mijlocii vor fi obligate să îndeplinească doar 50% din criteriile impuse la licitaţiile publice, privind cifra de afaceri, număr de angajaţi, garanţii. „Am impus ca o companie care primeşte un contract să-şi declare subcontractanţii, modalităţile şi termenele de plată a subcontractorilor. În acest mod ne vom asigura că aceste firme îşi vor plăti subcontractorii. Companiile mari primesc banii pe contracte, dar nu plătesc IMM-urile şi acestea ajung în faliment”, a mai spus Jianu.

Cele mai citite

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă