Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Florica Bejinaru, susţine, marţi, într-o scrisoare deschisă adresată magistraţilor, că până în prezent CSM nu a primit vreo propunere de act normativ care să constituie fundamentul legal pentru discuţii pe marginea reducerii fondului de salarizare cu 25% pentru sistemul judiciar.
Şeful CSM face aceste precizări ca răspuns la solicitarea care i-a fost adresată de judecătorul Horaţiu Dumbravă, preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş, care invoca necesitatea convocării instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, pentru marţi, ”în vederea exprimării unui punct de vedere unitar cu privire la măsurile anunţate de reducere a fondului de salarizare cu 25%, precum şi în vederea mandatării reprezentanţilor autorităţilor judecătoreşti la discuţiile cu puterea executivă în raport cu măsurile anunţate”, informează Agerpres.
”Vă precizez, că, până în acest moment, Consiliul nu deţine vreo propunere de act normativ care să facă vorbire despre subiectul pentru care domnul judecător ne-a formulat cererea de convocare a conducătorilor de instanţe şi parchete, document care să constituie fundamentul legal al unor astfel de discuţii, care să aibă loc în 11 mai 2010. Documentul ce ne-a fost transmis va fi avut în vedere de îndată ce vom avea un proiect de act normativ care să materializeze, eventual, declaraţiile oficialilor români”, menţionează Florica Bejinaru în scrisoare.
Aceasta reaminteşte magistraţilor că respectul pentru lege, pentru corecta interpretare şi aplicare a acesteia este baza activităţii lor.
Potrivit şefului Consiliului, CSM a manifestat, de fiecare dată, în mod public, ”neechivoc”, atitudini ferme şi solidare în clipele în care magistraţii au apărat justiţia, ca putere în stat, atunci când a trebuit să se demonstreze că în România există un corp al judecătorilor şi procurorilor de carieră care percep în sensul cel mai profund separaţia şi echilibrul în care puterile unui stat de drept trebuie să se situeze.
”Totodată, în spiritul echilibrului pe care justiţia trebuie să-l confere societăţii democrate, Consiliul s-a exprimat şi manifestat concret pentru realizarea acelor măsuri care asigură puterii judecătoreşti rolul său de echilibru între celelalte puteri ale statului. CSM este garantul independenţei justiţiei, calitate în care va acţiona de fiecare dată atunci când există acţiuni concrete care tind spre ştirbirea acestui principiu constituţional”, se mai arată în scrisoare.
Judecătorul Horaţiu Dumbravă i-a solicitat, luni, şefului CSM, printr-o adresă, să demareze o întâlnire cu şefii instanţelor şi parchetelor în care să fie atrasă răspunderea puterii executive. De asemenea, el a cerut ca Guvernul să explice cum au fost cheltuiţi banii publici şi ce măsuri concrete există pentru cheltuirea acestora. Totodată, magistratul doreşte să fie analizată posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale pentru un posibil conflict juridic de natură constituţională între puterile statului. El întreabă şi care ar putea fi măsurile privind reducerea fondului de salarii – returnarea sumelor la bugetul de stat pentru posturile vacante finanţate, reducerea programului de lucru.