Iencsi a revenit printre titulari
Dupa mai mult timp in care a fost rezerva, fundasul Adrian Iencsi a fost integralist la Spartak Moscova in partida castigata, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, in fata formatiei FC Rostov, in etapa a XIX-a a campionatului Rusiei. Coechipierul sau, Florin Soava, a fost introdus pe teren in minutul 77.
60.000 de dolari pentru aurul mondial
Sportivii care vor castiga medalia de aur la Campionatele Mondiale de atletism de la Helsinki vor primi suma de 60.000 de dolari, la care se adauga si o prima de 100.000 de dolari, in cazul stabilirii unui record mondial. Medaliatii cu argint vor primi 30.000 de dolari, in timp ce castigatorii medaliilor de bronz vor fi premiati cu 20.000 de dolari. La stafeta, echipa castigatoare isi va imparti 80.000 de dolari, medaliatii cu argint vor primi 40.000 de dolari, iar ocupantii locului trei isi vor imparti 20.000 de dolari.
Buta a inscris pentru Volin Lutk
Jucatorul roman Cornel Buta a inscris un gol pentru Volin Lutk, in partida castigata, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, in fata formatiei Zakarpattia, in etapa a V-a a campionatului Ucrainei. Buta a reusit cel de-al treilea gol al formatiei sale, in minutul 90.
Partida pe care Dinamo Kiev, echipa romanilor Florin Cernat, Tiberiu Ghioane si Cristian Irimia, a disputat-o, pe teren propriu, in fata formatiei Ilisivet Mariupol, a fost intrerupta dupa incheierea primei reprize, la scorul de 0-1, din cauza ploii. Cernat a fost titular la Dinamo si a primit un cartonas galben in minutul 23, in timp ce Ghioane si Irimia nu au fost inclusi in lot.
Essien ramane la Olympique Lyon
Presedintele clubului Olympique Lyon, Jean-Michel Aulas, a anuntat ca internationalul ghanez, Michael Essien, dorit de Chelsea, va ramane la campioana Frantei si in acest sezon, informeaza AFP. „Am spus inca de la inceput, dar nimeni nu m-a crezut, ca pentru campionatul francez este bine sa ne pastram cei mai buni jucatori. Stiu ca Essien va castiga intr-o zi Balonul de Aur. Am placerea sa va anunt ca el va juca la Lyon in acest sezon. Este o certitudine. Probabil ca Chelsea nu si-a imaginat ca va avea de infruntat o asemenea rezistenta”, a spus Aulas.
Wayne Gretzky va antrena echipa Phoenix Coyotes
Canadianul Wayne Gretzky, cel mai bun marcator din toate timpurile al Ligii Profesioniste Nord-americane de hochei pe gheata (NHL), a acceptat functia de antrenor al echipei Phoenix Coyotes, informeaza presa americana, citata de AFP. Potrivit presei, unul dintre cei doi secunzi ai lui Gretzky va fi Barry Smith, fost antrenor la Detroit, iar al doilea secund va fi Rick Tocchet. Gretzky, desemnat de noua ori cel mai bun jucator al anului, detine recordul tuturor timpurilor cu 894 de goluri si 1963 de pase decisive in 21 de ani de cariera. Wayne Gretzky, in varsta de 44 de ani, a castigat de mai multe ori Cupa Stanley cu echipa Edmonton Oilers, in anii '90. El face parte din conducerea echipei Coyotes din anul 2000.
HCM Constanta a transferat un pivot sarb
Echipa de handbal masculin HCM Constanta l-a transferat pe pivotul sarb al echipei Metaloplastica Sabac, Milutin Dragicevici, in varsta de 22 de ani. Dragicevici, care a evoluat pentru Serbia-Muntenegru la ultima editie a Jocurilor Mediteraneene, a semnat un contract pe doua sezoane cu HCM Constanta. Milutin Dragicevici ii va avea coechipieri la Constanta pe conationalii lui Alexandr Adzici, Miodrag Kazici si Bojan Butulija.
Adrian Mutu contra Cristi Chivu la Pescara
Atacantul Adrian Mutu a fost convocat pentru meciul amical pe care Juventus Torino il va disputa marti, la Pescara, in compania formatiei AS Roma, la care evolueaza fundasul Cristian Chivu, informeaza site-ul oficial al gruparii torineze. Pentru partida cu AS Roma, Capello nu i-a convocat pe Birindelli, Chiellini, Camoranesi si Trezeguet.
Powell ar fi putut castiga titlul mondial la Helsinki
Atletlul jamaican Asafa Powell, detinatorul recordului mondial in proba de 100 de metri, l-a felicitat pe americanul Justin Gatlin, castigatorul medaliei de aur la CM de la Helsinki, dar crede ca ar fi castigat daca ar fi participat la competitia din Finlanda. „A fost o cursa superba, cu un timp foarte bun (9.88 pentru Gatlin). Timpul sau de reactie nu a fost foarte bun, dar finalul cursei a fost fantastic. Il felicit pe el, dar si pe ceilalti sapte finalisti”, a declarat detinatorul recordului mondial (9.77 la Atena), care nu participa la CM din cauza unei accidentari la coapsa dreapta.