21 C
București
sâmbătă, 7 septembrie 2024
AcasăSpecialFlaminia a plecat, întrebările au rămas

Flaminia a plecat, întrebările au rămas

După şapte luni, cât s-a aflat în România, nava Flaminia a ridicat ancora şi a părăsit Portul Constanţa. Bomba toxică urmează să ajungă în Danemarca, pentru decontaminare. Nava a părăsit vineri seară dana 39 a Portului Constanţa, cu destinaţia Danemarca, după ce a primit toate avizele necesare în acest sens. Asta nu înseamnă că nu se va întoarce. ”Nava a primit toare avizele necesare plecării, nu există probleme din acest punct de vedere. După ce se decontaminează se va întoarce la Şantierul naval din Mangalia. Noi preconizăm că se întoarce prin ianuarie – februarie”, a precizat Eugen Bola. Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi a avut loc şi o schimbare de echipaj, cinci dintre marinari părăsind vasul, locul lor fiind luat de alţi şase. Bola spune că cei cinci marinari care au plecat aveau contracte expirate. În 30 octombrie însă, reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) în România, Adrian Mihălcioiu, spunea că mai mulţi marinari filipinezi de la bordul vasului Flaminia refuză să plece odată cu nava şi vor să ceară repatrierea, temându-se pentru viaţa lor, din cauza stării precare în care se află vasul.

Întrebările rămân

Decizia de a părăsi România s-a luat săptămânile trecute. Prefectul preciza atunci că este vorba despre o decizie economică, armatorul alegând soluţia cea mai ieftină, mai ales pentru evacuarea celor 14.000 de tone de deşeuri găsite în plus peste cele declarate şi care ar fi trebuit să se întoarcă în Germania. Astfel, în loc să ducă aceste deşeuri în Gemania cu alte mijloace de transport, a ales să mute nava cu totul. El mai spunea că până în prezent de pe navă au fost descărcate peste 2.100 de tone de deşeuri, ”pentru că s-a acordat o atenţie sporită măsurilor de securitate în muncă şi s-a lucrat într-un ritm mai puţin alert”. Este vorba despre deşeu metalic, care rămâne aici pentru valorificare.

Lucrurile nu sunt însă clarificate. Autorităţile nu au clarificat unele probleme. Nu s-a spus cine este vinovat că nava a intrat în port, deşi avea circa 14.000 de tone de deşeuri în plus, declarate import ilegal de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. De asemenea, nu s-a comunicat cu exactitate lista cu deşeuri descărcate deja. În plus, se ştia că în România legislaţia nu permite distrugerea deşeurilor, ci doar valorificarea lor. Se ştia şi că o mare parte din deşeurile de pe Flaminia nu pot fi valorificate.

A acostat în luna mai

Nava portcontainer MSC Flaminia, sub pavilion german, a acostat în luna mai în Portul Constanţa, aşteptând aprobări de la autorităţile române pentru a fi decontaminată de deşeuri periculoase şi reparată la Şantierul Maval Daewoo din Mangalia, după ce a luat foc în largul Oceanului Atlantic, în 2012.

Cele mai citite

Estonia acuză Rusia de atacuri cibernetice asupra NATO, UE și propriului teritoriu, începând din 2020

Estonia a acuzat joi Serviciul de Informații Militare al Rusiei (GRU) de implicare în atacuri cibernetice ce vizează Ucraina, state membre NATO și Uniunea...

Raportul Curții de Conturi pe 2023: prejudicii totale de 277 milioane lei

În 2023, Curtea de Conturi a României a identificat prejudicii totale de 277 de milioane de lei în urma misiunilor de audit efectuate. În...

Nereguli majore la comercianții de produse congelate: ANPC a dat amenzi de 2,5 milioane lei

Peste 500 de comercianți de produse congelate, inclusiv înghețată, au fost verificați de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în cadrul unei ample...
Ultima oră
Pe aceeași temă