4.5 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialFiul lui Sile Cămătaru, eliberat de instanţă

Fiul lui Sile Cămătaru, eliberat de instanţă

Marius Balint, fiul lui Sile Cămătaru, acuzat într-un caz de proxenetism, evaziune fiscală şi fapte cu violenţă a fost eliberat de Judecătoaria sectorului 4 Bucureşti, care a respins propunerea Parchetului de arestare preventivă a acestuia, relatează Mediafax.

Marius Balint, fiul lui Sile Cămătaru, Nuredin Beinur şi un alt locotenent al lui Vasile Balint au fost reţinuţi, marţi, de procurori, în dosarul în care sunt suspectaţi de implicare în proxenetism, evaziune fiscală, furt şi alte infracţiuni cu violenţă.

Potrivit Poliţiei Capitalei, Marius Balint, zis „Mario”, Nuredin Beinur şi Ricardo B. au fost reţinuţi.

Poliţiştii au descins, marţi, în sudul Bucureştiului, la locuinţele a nouă locotenenţi ai lui Vasile Balint, zis Sile Cămătarul – condamnat la 13 ani de închisoare -, care se ocupau de cămătării şi proxenetism, fiind coordonaţi din detenţie de interlop.

Potrivit Poliţiei Capitalei, cei nouă locotenenţi ai lui Vasile Balint colectau taxe de protecţie, fiind implicaţi în proxenetism, evaziune fiscală, furt şi alte infracţiuni cu violenţă.

Sile Cămătaru se află în închisoare, după ce Judecătoria Sectorului 4 i-a respins, în 24 noiembrie, cererea de liberare condiţionată în dosarul în care este condamnat la 13 ani de detenţie pentru săvârşirea de fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane.

În aprilie 2008, fraţii Vasile şi Ion Balint (Sile şi Nuţu Cămătaru), mama acestora, precum şi alte rude ale acestora au fost condamnaţi pentru sechestrare de persoane, înşelăciune şi proxenetism. Nuţu Cămătaru a fost condamnat definitiv, la începutul lunii martie 2009, la doi ani şi jumătate de închisoare pentru favorizarea infractorului, fiind achitat pentru complicitate la înşelăciunea lui Shaul Peleg, într-un caz amplu de crimă organizată privind fapte de proxenetism, sechestrre de persoane, şantaj, înşelăciune, cămătărie, recuperări de bani, încasări de taxe de protecţie. Sile Cămătaru a fost condamnat de instanţa supremă la 13 ani de detenţie.

În 28 mai 2010, Ion Balint a părăsit închisoarea.

Cele mai citite

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă