20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFisuri periculoase

Fisuri periculoase

Batalia pentru conducerile Televiziunii si Radioului publice a incins spiritele in coalitie. Tot acest scandal supermediatizat arata ca democratia inca scartaie din moment ce e nevoie de un control politic puternic asupra celor doua esentiale mijloace de informare. Chiar daca se observa o improspatare a respectivelor Consilii de Administratie, in sensul disparitiei treptate a dinozaurilor politici agresivi, tributari mentalitatii fostului regim totalitar, concomitent cu promovarea unor personaje ceva mai relaxate, desi fidele unor partide ori doar simpatizante, procesul e abia la inceput. Selectia s-a facut dupa criterii inca necunoscute sau poate in graba, pe baza de amicitii, interventii si alte manevre. Altfel nu se poate explica aparitia in CA al TVR a unui personaj acuzat de victimele mineriadelor tocmai de diversiuni televizate oribile. Din pacate, va mai trece mult timp pana ce Televiziunea si Radioul publice sa poata fi scutite de influentele politice veroase, ca sa-si poata indeplini menirea de informare impartiala a populatiei, iar in Consiliile lor de Administratie sa fie numiti doar profesionisti veritabili, manageri sau oameni de cultura marcanti, a caror singura preocupare sa fie bunul mers al institutiilor, si nu servirea vreunei formatiuni sau a alteia in functie de conjunctura, obligatii ori directive. In acest sens, pozitia Presedintiei si a PD, de a se astepta noua lege pentru numiri, pare cea mai logica, cea mai fireasca, dar nici nerabdarea guvernului de a schimba fostele conduceri nu poate fi blamata. Urmatoarele luni vor dovedi daca noii diriguitori nu reprezinta decat o schimbare de “palarie”.
Batalia pentru TVR si SRR a marcat si prima puternica disensiune in cadrul Aliantei. A doua s-a petrecut aproape concomitent: controlul asupra comunitatii de informatii i-a fost refuzat (deocamdata) presedintelui Basescu. Deja, de doua ori, presedintele si PD s-au aflat singuri impotriva tuturor. Singuri, dar nu slabi. Pentru ca sondajele de opinie arata o redistribuire a preferintelor electoratului fata de PD si PNL, liberalii ajungand pe locul doi dupa ce, inaintea alegerilor, ii conduceau cu 1,3 la 1 pe democrati. Aici, cu siguranta, este vorba de influenta presedintelui Basescu. Popularitatea sa se rasfrange asupra partidului pe care l-a condus si care i-a ramas alaturi. Basescu este tipul invingatorului. Este bataios si merge la castig cu orice risc. Pana acum a castigat toate bataliile. Dar politica nu inseamna o permanenta batalie, o continua stare conflictuala. Inseamna si diplomatie, si strategii, si constructie. Constructie in beneficiul tarii, nu doar in favoarea unor interese de partid. Or, lucrurile cu adevarat importante pentru tara se fac impreuna cu partenerii de guvernare, indiferent daca plac sau nu. Faptul ca se tot vorbea de inlocuirea guvernului cand nici nu-si intrase in atributii n-a facut decat sa-i irite pe liberali. Daca starea conflictuala va adanci fisurile din Alianta, in loc sa le astupe, acest lucru nu va face decat sa aduca apa la moara celor ce se opun relansarii Romaniei. Este bine ca presedintele se ia la tranta cu coruptia, cu toate sechelele democratiei noastre “originale”, dar trebuie sa-si pastreze aliatii pentru a avea succes in aceasta lupta, tocmai pentru ca nefericita experienta a guvernarii CDR-PD sa nu se repete. Basescu s-a batut pana a obtinut caderea Guvernului Ciorbea. Dar cu ce pret?
Romania nu mai are timp de experimente. Alianta, presedintele, actualul guvern beneficiaza inca de un mare sprijin popular pentru a-si duce la indeplinire angajamentele si pot sa faca ce si-au propus. Important este ca energiile belicoase sa se orienteze catre fortele ce se opun intrarii in normalitate, nu spre interior, catre adancirea unor fisuri periculoase.

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic, analiză

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe deplin scăderile din timpul  pandemiei, estimările inițiale indicând chiar o creștere de 2% peste nivelurile...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă