22.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialFinanţare de 54 de milioane de euro pentru prevenirea inundaţiilor în România,...

Finanţare de 54 de milioane de euro pentru prevenirea inundaţiilor în România, aprobată la Bruxelles

Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 54 de milioane de euro în cadrul Fondului de Coeziune pentru un proiect de prevenire a inundaţiilor în România şi pentru dezvoltarea unui sistem de combatere a efectelor acestora, cum ar fi poluarea, informează Mediafax.

Proiectul presupune modernizarea echipamentelor de prevenire a inundaţiilor şi riscurilor asociate, reducerea efectelor inundaţiilor, inclusiv a poluării, optimizarea securităţii şi eficienţei infrastructurii deja existente şi a capacităţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” de a reacţiona în mod adecvat în cazul unei inundaţii, precizează un comunicat de presă transmis vineri de Comisia Europeană.

Îmbunătăţirea echipamentelor de măsură şi monitorizare este de asemenea prevăzută, inclusiv echiparea staţiilor de pompare cu echipamente şi programe IT, precum şi crearea unor centre de coordonare şi reactie rapidă în cazul indundaţiilor.

Proiectul va contribui la creşterea securităţii şi eficienţei infrastructurii deja existente de gestiune a apelor, sporind astfel calitatea vieţii cetăţenilor români, în special a celor 1,5 miloane de locuitori care trăiesc în zonele cele mai expuse riscului de inundaţii.

„Acesta este un exemplu concret pentru modul în care investiţiile regionale contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor români. Creşterea nivelului de securitate va aduce şi beneficii economice, pentru că întreprinderile şi potenţialii investitori vor şti că sunt mai bine protejaţi împotriva pagubelor produse de inundaţii”, a spus Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională.

Finanţarea este realizată prin programul „Mediu” din cadrul politicii regionale a Uniunii Europene. Investiţia totală în acest proiect este de 63 milioane de euro, din care finanţarea acordată de UE se ridică la 54 milioane de euro. În urma implementării proiectului se vor crea şi menţine 50 de locuri de muncă, precizează comunicatul menţionat.

Cele mai citite

Adriean Videanu și soția, „pensionarii” de lux, prinși la vamă cu bijuterii de peste jumătate de milion de euro

Fostul ministru al Economiei și soția sa au fost opriți în aeroportul din Munchen, pentru că nu au declarat bijuterii de peste 650.000 de...

Ineficiența energetică: Povestea care ne costă scump

România, odinioară un jucător energetic major în Europa de Est, se confruntă acum cu o realitate sumbră: prețurile au explodat, iar țara e în...

Ai putea ucide UE, spune Franța. Ba nu ai putea, răspunde Germania

Macron și Scholz se înfruntă din nou, pentru a contracara America protecționistă și puterea chineză Emmanuel Macron și Olaf Scholz conduc cele mai mari două...
Ultima oră
Pe aceeași temă