37.1 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialFilmul "This Is It" va avea premiera simultan in peste 15 orase...

Filmul „This Is It” va avea premiera simultan in peste 15 orase din lume (VIDEO)

Filmul "This Is It", dedicat memoriei lui Michael Jackson – decedat in luna iunie -, ce include inregistrari de la ultimele sale repetitii si colaje cu imagini surprinse in culise, va fi lansat simultan in peste 15 orase din intreaga lume, luna viitoare, informeaza Reuters consultat de Mediafax.

"«This Is It» va avea premiera pentru marele public pe 28 octombrie si va rula doar doua saptamani. Chiar daca filmele de la Hollywood se bucura frecvent de premiere in mai multe orase din lume, acestea sunt rar simultane", au spus reprezentanti ai Sony Pictures.

Astfel, "This Is It" va avea premiera simultan, pe 27 octombrie, in peste 15 orase, inclusiv New York, Rio de Janeiro, Londra, Berlin, Seul. Evenimentele de lansare vor include transmisiuni prin satelit de la Hollywood, prezentand vedetele care sosesc pe covorul rosu, la premiera din Los Angeles. Premiera londoneza va avea loc pe 28 octombrie, imediat dupa miezul noptii, ora locala.

La Bucuresti, premiera filmului este programata pe 28 octombrie, insa niciun moment special dedicat evenimentului nu a fost anuntat deocamdata.

Compania AEG Live si Sony Pictures au semnat, la inceputul lunii august, un acord pentru producerea acestui film ce va include imagini din timpul repetitiilor lui Michael Jackson pentru seria de 50 de concerte pe care urma sa le sustina la O2 Arena din Londra, din 13 iulie.

Sony Pictures a platit 60 de milioane de dolari pentru a achizitiona drepturile asupra acestor imagini. Compania AEG Live detine aproape 100 de ore de inregistrari din timpul repetitiilor lui Michael Jackson.

AEG Live a difuzat deja un film de cateva minute cu penultima repetitie a starului american, de la Staples Center din Los Angeles, care a avut loc cu cateva zile inainte de a muri. Inregistrarea video contine un fragment din piesa "They Don't Care About Us" si il prezenta pe Michael Jackson aparent intr-o forma fizica buna, repetand cateva secvente din coregrafia pentru acest cantec.

Michael Jackson a incetat din viata pe 25 iunie, in Los Angeles, la varsta de 50 de ani, in urma unei supradoze de medicamente. Politia americana a calificat moartea sa drept "omucidere".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă