"Spargatorii de nunti”, o comedie despre doi burlaci care alearga dupa femei, a dominat editia de anul acesta a MTV Movie Awards, obtinand trei trofee, inclusiv premiul pentru cel mai bun film, transmite Reuters.
Pe langa premiul "cel mai bun film”, pelicula, care ii are in rolurile principale pe Owen Wilson si Vince Vaughn, a mai luat acasa trofeele "cea mai buna echipa dintr-un film”, in timp ce actrita Isla Fisher a obtinut trofeul "cel mai bun debut”.
Alti castigatori la MTV Movie Awards au fost Steve Carell, care a obtinut premiul "cel mai bun comic”, pentru rolul din "Virgin la 40 de ani”, si Jessica Alba, care a fost si gazda show-ului si care a obtinut premiul pentru "cea mai sexy interpretare” cu rolul din "Sin City”. Premiul pentru cea mai buna interpretare a unui erou pozitiv a fost castigat de Christian Bale pentru rolul din "Batman: Inceputuri”, in timp ce premiul pentru rol negativ i-a revenit lui Hayden Christensen, care i-a dat viata lui Darth Vader in "Razboiul Stelelor: Episodul III – Razbunarea Sith”. MTV i-a decernat premiul pentru intreaga activitate lui Jim Carrey, in timp ce regizorul Spike Lee a primit un trofeu special pentru filmul "Do The Right Thing” (1989).