Partidul de centru-dreapta Fidesz a obţinut majoritatea de două treimi în Parlament, potrivit rezultatelor parţiale anunţate după numărarea a 88% din voturi, scrie Mediafax. Astfel, alianţa Fidesz-KDNP (creştin-democraţi) ar urma să obţină 262 de mandate în Parlament din totalul de 386, după ce a primit 67,88 la sută din voturi. O majoritate de două treimi necesită 258 de mandate.
Exit pollurile arătau că Fidesz ar fi obţinut 264 de mandate, Partidul Socialist ar fi câştigat 58 de mandate, iar ecologiştii din LMP unul, potrivit NewsIn.
Fidesz avea nevoie de cel puţin 258 de mandate în Parlament pentru a dispune de majoritatea de două treimi.
Potrivit corespondentul Radio România Actualităţi la Budapesta, citat de RADOR, reprezentanţii FIDESZ au cerut alegătorilor să se prezinte duminică în număr mare la urne şi să voteze în favoarea candidaţilor acestei formaţiuni politice rămaşi în cursa electorală.
Ei au anunţat în campanie că, în cazul în care vor deţine două treimi din locurile din Parlamentul ungar, vor iniţia mai multe modificări legislative care necesită o astfel de majoritate, cum ar fi cele vizând legislaţia electorală şi reducerea numărului de deputaţi, sistemul administraţiei locale, imunitatea parlamentarilor sau acordarea cetăţeniei ungare etnicilor maghiari din alte ţări.
Reprezentanţii Partidului Socialist au încercat în campania din ultimele două săptămâni să-i convingă pe alegători că este un lucru periculos ca FIDESZ să deţină două treimi din mandate, ceea ce i-ar permite să decidă în privinţa unor legi importante fără să aibă nevoie de negocieri cu alte formaţiuni
Fidesz a câştigat primul tur de scrutin din 11 aprilie, cu 52,8% din voturi. Socialiştii au obţinut 19,3% din sufragii, Jobbik 16,7%, iar LMP 7,4%.