15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFetița de nouă ani din județul Galați care a dispărut două zile...

Fetița de nouă ani din județul Galați care a dispărut două zile fusese răpită și sechestrată. Atacatorul a fost arestat preventiv

UPDATE 17,00: Bărbatul care o răpise pe fetița de nouă ani a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, informează duminică Agerpres.

Magistrații Tribunalului Galați au decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a suspectului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, faptă prevăzută în Codul Penal cu pedeapsă cuprinsă între trei și zece ani de închisoare.

Pe de altă parte, medicii legiști au stabilit faptul că fata nu a fost abuzată în alt fel.

Fetița a dispărut de acasă joi seară, în jurul orei 20,30, iar tatăl ei a alertat vineri poliția. Pentru găsirea fetei s-au mobilizat nu mai puțin de 100 de polițiști, jandarmi, lucrători ai ISU, voluntari, localnici din Scânteiești și pădurari. De asemenea, fotografia fetei a fost distribuită la toate subunitățile de poliție, la Secția Regională de Poliție Tansporturi Galați și la operatorii de transport de pe raza județului Galați.

''Din declarațiile minorei s-a stabilit faptul că în seara de 27 iulie, în jurul orei 20,30, în timp ce se afla în centrul comunei Scânteiești, a fost abordată de un bărbat de 42 ani, din aceeași localitate, care a condus-o la locuința sa, sub pretextul că îi va da haine uscate, în condițiile în care afară ploua torențial. Ulterior, bărbatul ar fi reținut-o pe minoră în locuință, împotriva voinței ei, până la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 17,00, când, profitând de faptul că acesta era plecat, a forțat sistemul de închidere al ușii de acces și a părăsit curtea, prin escaladarea gardului", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Galați.


Un bărbat de 43 de ani din localitatea gălăţeană Scânteieşti a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru lipsire de libertate. El este suspectat că a răpit-o şi a sechestrat-o pe fetița în vârstă de nouă ani dispărută timp de două zile.

"A fost reţinut un bărbat de 43 de ani, sub acuzaţia de lipsire de libertate, după ce ar fi închis-o în casă pe fata de nouă ani, care a reuşit la un moment dat să descuie uşa, după care a ieşit afară şi a fost găsită de poliţişti", a declarat, duminică pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi, Andreea Rogojină.

Tatăl fetei, Nicu Constandache, spune că fata a fost ameninţată cu cuţitul de către bărbat, care a luat-o din faţa unui magazin şi a dus-o la el acasă. "A găsit-o poliţia la un băiat din sat. O cunoştea, el a ţinut-o închisă şi i-a pus cuţitul la gât. Fata mea a spus cum i-a pus cuţitul la gât, pentru că nu voia să o lase să plece acasă. A luat-o de pe stradă, din faţa magazinului, dar nu ştiu ce a vrut să îi facă", a afirmat tatăl fetei. Bărbatul urmează să fie dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Fata de nouă ani a dispărut de acasă joi seară, iar disparţia acesteia a fost anunţată Poliţiei vineri dimineaţă. Copila a fost căutată de zeci de poliţişti şi jandarmi. Poliţia a făcut apel şi la persoanele care puteau oferi informaţii care să ducă la găsirea ei să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau la 116.000, numărul unic european pentru sesizarea dispariţiilor de copii, ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie. Fata a fost găsită sâmbătă după-amiază, când reprezentantanţii Poliţiei spuneau că ea este în stare bună.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

Ciolacu reafirmă că alianța PSD-PNL îl are pe Cătălin Cîrstoiu candidat la Primăria generală a Capitalei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în prezent Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL la Primăria generală a Capitalei, potrivit spotmedia.ro. El a subliniat că...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă