Unii dintre cei mai apreciaţi interpreţi de chitară clasică ai momentului vor fi prezenţi la Bucureşti între 16 şi 23 martie. În această perioadă se desfăşoară a cincea ediţie a unui festival dedicat chitarei, un instrument despre care se spune că „este o mică orchestră”.
Programul de concerte include vechi lucrări populare, dansuri tradiţionale, dar şi miniaturi clasice sau concerte pentru chitară şi orchestră. Sunt în program lucrări de Mozart, Chopin, Brahms, Piazzola etc. Dar veţi putea audia şi cântece tradiţionale ca „Barbu Lăutaru”, piese de Dimitrie Cantemir sau dansuri spaniole. Între soliştii vedetă se numără muntenegreanul Goran Krivocapic, spaniolul Ricardo Gallen şi croata Ana Vidovic (foto). Toate concertele au loc la Sala Radio şi încep la ora 19.00.