24.2 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialFestivalul dovlecilor, în weekend, în Serbia

Festivalul dovlecilor, în weekend, în Serbia

Bănățenii pot merge, în weekend, la Zilele dovleacului de la Kikinda (Serbia), care va avea loc în acest weekend, informează Agerpres. Momentul cel mai așteptat al evenimentului este cel al cântăririi dovleacului, când proprietarul va urca pe podium cu bostanul câștigător.

Recordul absolut este deținut de un dovleac de 288 de kilograme, cântărit în urmă cu doi ani.

Președintele Uniunii Sârbilor din România, Slavomir Gvozdenovici, a povestit că, vineri, încă din zorile zilei începe concursul de pregătire a celor mai diversificate mâncăruri pe bază de dovleac. Apoi urmează ceva specific când e vorba de voivodeni — micul dejun tradițional bănățean, unde cel mai important loc îl ocupă dovleacul.

Organizatorii promit jocuri și concursuri cu dovleacul, cum ar fi alergatul cu bostanul în mână, concursul de mâncat semințe și plăcinte de dovleac pentru copii din școlile generale, la fel și realizarea de măști.

Totodată, amatorii se pot înscrie la realizarea măștilor, unde copiii sunt motivați în mod deosebit, căci lucrează cu materiale care de obicei nu le folosesc la orele de lucru manual: dovleac, porumb, fasole, floarea soarelui, morcov, ardei, măr, diferite frunze.

Seara, un juriu de specialitate măsoară al cui dovleac este mai mare și mai greu. Până acum campionul absolut a deținut un dovleac de 266 cm, iar cel mai greu dovleac cântărit până acum în Kikinda a măsurat aproximativ 288,3 kg. Pentru a se putea obține astfel de roade este nevoie de multă dăruire, căldură, destule îngrășăminte și apă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă