10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFederația Română de Fotbal cere în instanţă insolvenţa TVR

Federația Română de Fotbal cere în instanţă insolvenţa TVR

Federația Română de Fotbal (FRF) a cerut insolvența Televiziunii Române și vrea ca instanța să oblige TVR la plata unor penalități în legătură cu difuzarea unor meciuri ale echipei naționale desfășurate pe teren propriu în campania pentru Euro 2012, au declarat, pentru Mediafax, surse din SRTv.

În acest sens, Federația Română de Fotbal a dat în judecată Societatea Română de Televiziune (SRTv), dosarul fiind înregistrat pe 30 decembrie 2015, la Tribunalul București. Obiectul dosarului este “procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată”, iar primul termen în acest proces a fost stabilit pentru 19 februarie 2016, potrivit informațiilor disponibile pe Portalul Instanțelor de Judecată din România.

Surse din TVR au declarat pentru agentia Mediafax că Federația Română de Fotbal dorește ca Televiziunea Română să îi plătească penalități de câteva sute de mii de lei pentru că televiziunea publică ar fi întârziat anumite plăți către FRF în legătură cu difuzarea unor meciuri ale echipei naționale de pe teren propriu din campania pentru Euro 2012, care s-au jucat în 2010 și 2011.

În acest sens, anul trecut au existat mai multe discuții între reprezentanții TVR și cei ai FRF, însă aceștia nu s-au înțeles cu privire la valoarea acestor penalități. “FRF spunea o sumă, TVR nu era de acord cu ea. Fiind vorba despre penalități de întârziere a plății, acestea puteau fi discutabile”, au spus sursele citate.

Procesul nu are nicio legătură cu meciurile actuale sau viitoare, din preliminarii, fiind o situație care vizează doar meciuri de pe teren propriu din campania pentru Euro 2012, au mai afirmat sursele citate.

Până în momentul difuzării acestei știri, Televiziunea Română nu a prezentat un punct de vedere oficial cu privire la acest subiect. Pe de altă parte, potrivit legislației în vigoare, Televiziunea Română nu poate intra în insolvenţă. Despre eventuala modificare a legislației astfel încât Televiziunea Română să poată intra în insolvență s-a discutat de mai multe ori în ultimii ani, fără însă a se face o acțiune concretă în acest sens.

Discuțiile privind insolvența s-au purtat în contextul în care TVR a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care datoriile istorice ale Televiziunii Române se ridică la peste 180 de milioane de euro.

 

Cele mai citite

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...
Ultima oră
Pe aceeași temă