22.8 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialFBI închide afacerea piratul aerului după 45 de ani de anchetă

FBI închide afacerea piratul aerului după 45 de ani de anchetă

După 45 de ani de anchetă, FBI a decis să renunţe şi nimeni nu va şti ce s-a întâmplat cu misteriosul D.B. Cooper, autorul celei mai fabuloase luări de ostatici din toate timpurile.

La 24 noiembrie 1971, un bărbat a deturnat un avion ce făcea legătura între două oraşe din statul american Washington, a obligat echipajul să aterizeze la Seattle şi, după ce a cedat cei 36 de pasageri contra sumei de 200.000 dolari şi a patru paraşute, a plecat cu avionul doar cu membrii echipajului. El a cerut ca aparatul să meargă în Mexic, dar, la puţin după decolare, a sărit cu paraşuta, în plină noapte, deasupra unei păduri dese, cu suma răscumpărării. Nici bărbatul, care la îmbarcare s-a declarat a fi D.B. Cooper, nici banii nu au fost găsiţi vreodată. Într-un scurt comunicat, FBI a precizat că nu a putut şi nu va putea niciodată să rezolve această afacere, intrată în mitologia crimei în SUA. După ce a „verificat toate pistele credibile”, FBI nu va mai lucra în mod „activ” asupra acestui dosar şi va direcţiona resursele spre „alte priorităţi” de anchetat. Afacerea D.B. Cooper devenise ceea ce agenţia numeşte „un dosar major”, cu nume de cod NORJAK, la care lucra o echipă cu mai mulţi agenţi şi finanţare independentă. Un purtător de cuvânt a calificat afacerea drept „una din investigaţiile cele mai îndelungate şi exhaustive” din istoria FBI.

Faptul că ancheta nu a dus la nimic a făcut această afacere mai atrăgătoare şi mai enigmatică. Agenţi FBI, poliţişti locali, detectivi privaţi, jurnalişti şi amatori s-au interesat, unii mai obsesivi decât  alţii, de cazul D.B. Cooper. Zeci de mii de ore de anchete, supoziţii şi  coroborări au făcut ca cel mai mic detaliu al istoriei să fie cunoscut, până în momentul în care bărbatul a sărit din avion de la 3.000 m altitudine. Datorită mărturiilor pasagerilor şi ale echipajului se ştie că avea în jur de 40 ani, ten mat şi o cravată neagră pe care a lăsat-o în avion. Boeingul 727 din care a sărit a fost studiat, la fel şi zona împădurită dintre Seattle şi Reno, unde s-a presupus că a decis să se paraşuteze. S-a emis şi ipoteza morţii, dar nu s-au găsit dovezi în acest sens. Legenda a luat amploare odată cu cărţile apărute pe acest subiect, cu filmele şi cântecele asupra acestui personaj care s-a volatilizat în aer.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă