-3.1 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăSpecialFarul se pregăteşte de un meci infernal

Farul se pregăteşte de un meci infernal

În ciuda tuturor previziunilor şi a problemelor numeroase, FC Farul a reuşit să surprindă prin evoluţiile de pe teren şi a reuşit să urce în prima jumătate a clasamentului Ligii a II-a. Succesul din etapa trecută cu Gloria Buzău le-a dat aripi marinarilor, care acum vor să răpună şi una dintre principalele candidate la promovare, Concordia Chiajna. Meciul programat sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, este privit cu optimism de alb-albaştrii. „Mergem la Chiajna pentru a juca fotbal şi, după cum s-au prezentat băieţii până acum, ne putem gândi la un rezultat pozitiv. Nu ne deranjează nici un rezultat de egalitate, dar un succes ar însemna cu adevărat ieşirea noastră din criză”, a declarat tehnicianul echipei de pe litoral, Ioan Sdrobiş (foto).

Un rezultat pozitiv al marinarilor pe terenul celor de la Concordia ar însemna un ajutor imens pentru o altă echipă a judeţului, Săgeata Năvodari. Aceasta este în luptă directă pentru promovare cu viitoarea adversară a Farului şi aşteaptă orice pas greşit al Concordiei pentru a se putea distanţa.

Cele mai citite

SUA, pe de o parte, și Danemarca și Groenlanda, pe de altă parte, sunt de acord că „nu s-a ajuns la un acord”

Discuțiile de la Washington privind viitorul Groenlandei s-au încheiat fără un acord, pe fondul unor poziții divergente între SUA, Danemarca și autoritățile de la...

SUA, pe de o parte, și Danemarca și Groenlanda, pe de altă parte, sunt de acord că „nu s-a ajuns la un acord”

Discuțiile de la Washington privind viitorul Groenlandei s-au încheiat fără un acord, pe fondul unor poziții divergente între SUA, Danemarca și autoritățile de la...

Mihai Fifor, deputat PSD, susține că statul „își batjocorește constant” veteranii. Ce facilități au fost tăiate

Deputatul PSD Mihai Fifor a susținut, miercuri, că statul 'își batjocorește constant' veteranii, în condițiile în care Guvernul a scos din lege scutirea acestora...
Ultima oră
Pe aceeași temă