Rudele polițistului care l-a asasinat pe ambasadorul Rusiei la Ankara, Andrei Karlov, au fost eliberate de autoritățile turce, în urmă cu trei zile, potrivit CNN Turk, citat de Reuters, informează Agerpres.
Potrivit unor surse din domeniul securității turce, autoritățile îi reținuseră pe mama, tata, sora și alte două persoane apropiate lui Mevlut Mert Altintas, după ce tânărul de 22 de ani a împușcat mortal un diplomat rus. Potrivit AFP, 11 persoane erau, miercuri, reținute de autoritățile turce.
Luni seară, ambasadorul rus în Ankara, Andrei Andrei Karlov, a fost omorât de un ofițer de poliție în vârstă de 22 de ani, cercetat pentru implicare în lovitura de stat din luna iulie. Atacatorul l-a împușcat pe diplomat în spate, strigând „Noi murim în Alep, tu mori aici”. Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan au căzut de acord, în urma unei discuții telefonice, că asasinatul urmărea să distrugă relația diplomatică dintre cele două țări și să zădărnicească eforturile celor două țări în aplanarea crizei siriene.
Asasinatul ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, a fost revendicat, miercuri, de organizaţia teroristă Jabhat Fatah al-Sham (fostul Front al-Nusra), filiala siriană a rețelei teroriste Al-Qaida.
Citește filmul desfășurării evenimentelor: Ambasadorul Rusiei la Ankara a fost asasinat. Atacatorul a strigat: Noi murim în Alep, tu mori aici. Putin și Erdogan au aplanat agravarea situației între Turcia și Rusia │FOTO+VIDEO