11.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialFalsul interpret de la funeraliile lui Mandela, posibil schizofrenic

Falsul interpret de la funeraliile lui Mandela, posibil schizofrenic

Falsul interpret de la ceremonia organizată marţi în memoria lui Nelson Mandela, susţine că este bolnav de schizofrenie. Bărbatul este acuzat că a interpretat în mod fals în limbajul semnelor declaraţiile de la ceremonie, potrivit Mediafax.

Thamsanqa Jantjie susţine că suferă de schizofrenie, din cauza căreia s-a pensionat medical în urmă cu câţiva ani şi pentru care urmează un tratament medicamentos. El nu ştie ce anume i-a provocat atacul de pe scenă, dacă a fost amploarea evenimentului sau bucuria pe care a simţit-o în ziua respectivă, relatează cotidianul sud-african The Star, în ediţia electronică de joi.

Citeşte şi: Interpret fals la ceremonia dedicată lui Mandela

El şi-a pierdut brusc concentrarea şi a început să audă voci şi să aibă halucinaţii. În cele din urmă a mimat semne care nu aveau sens.

„Nu puteam face nimic. Eram singur într-o situaţie foarte periculoasă. Am încercat să mă controlez şi să nu arăt lumii ce se întâmplă. Îmi pare foarte rău”, a explicat el pentru cotidian.

Jantjie a declarat că deşi trecea printr-un episod acut şi continua să aibă halucinaţii şi să audă voci, lucruri care i-au afectat capacitatea de a auzi bine şi de a interpreta ce se spune, el nu a putut pleca, aşa că a rămas pe scenă şi a continuat să interpreteze lucruri care nu aveau sens.

„Viaţa este nedreaptă. Această boală este nedreaptă. Toţi cei care nu înţeleg această boală vor crede că inventez aceste lucruri”, a declarat el.

Cele mai citite

Ministrul Mediului lansează ghidul de finanțare pentru „Rabla pentru tractoare,” un program de 500 milioane de lei

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a semnat ordinul care aprobă ghidul de finanțare pentru programul „Rabla pentru tractoare,” cu un buget total de 500 milioane...

Creștere estimată în construcții: șase din zece constructori anticipează avansul afacerilor

Un studiu recent realizat de IBC Focus relevă optimismul în creștere al marilor companii din sectorul construcțiilor, arătând că șase dintre cei mai mari...

Comerțul cu amănuntul, în creștere cu peste 8% în primele nouă luni din 2024

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), afacerile din sectorul comerțului cu amănuntul, excluzând comerțul cu autovehicule și motociclete, au înregistrat o...
Ultima oră
Pe aceeași temă