Unul dintre cei mai prestigiosi comentatori ai cotidianului The New York Times, Roger Cohen, a publicat, saptamana trecuta, un spiritual articol inspirat de cele mai recente manifestari pamantene ale fenomenului Federer.
"Dupa ce a pierdut 16 meciuri consecutive in fata lui Jimmy Connors, iar apoi a realizat inimaginabilul invingandu-l in cel de-al saptesprezecelea, Vitas Gerulaitis a exclamat: "Fie ca aceasta sa fie o lectie pentru intreaga lume. Nimeni nu il bate pe Vitas Gerulaitis de 17 ori la rand!". Este dovada ca tenisul poate fi un sport nimicitor.
Andy Roddick a experimentat, probabil, aceasi senzatie de scufundare in abis ca si Gerulaitis, pe parcursul celor 19 infrangeri din 21 de meciuri in fata lui Roger Federer. In timpul intalnirilor dintre cei doi, Roddick, care se chinuia in van sa rupa ritmul invariabil al jocului sau, parea un tip care pur si simplu se lovea cu capul de zid, iar si iar.
Lucrurile au stat altfel in duminica epopeica in care s-a jucat finala din acest an de la Wimbledon. Un Roddick mai agil, mai inteligent, mai perseverent in a-si atinge scopul a jucat partida vietii sale, adjudecandu-si patru mingi de set si metamorfozandu-si reverul intr-o arma suprinzatoare. Doar ca "masina" Federer a fost de neoprit.
Teoria ca Federer nu ar fi cel mai mare jucator de tenis din toate timpurile a fost pur si simplu nimicita.
Nu e vorba doar de faptul ca Federer a castigat pana acum cinci U.S Open, trei Australian Open, un French Open si sase turnee Wimbledon – un record de 15 titluri de Grand Slam care-l detroneaza pe Peter Sampras. Nu e vorba doar de cele 21 de seminfinale consecutive de Grand Slam. Nu e vorba nici de constantul joc perfect, nici de misterioasa sa sincronizare, nici de unghiurile imposibile, nici de dexteritatea aproape nostima.
La mijloc e altceva. Oamenii dezvolta o obsesie pentru Federer la fel de usor cum adolescentii se indragostesc la prima vedere. Pur si simplu nu si-l pot scoate pe Federer din cap. Unul din fanii devotati ai lui Federer, scriitorul David Foster Wallace, a descris foarte bine o lovitura a lui Federer impotriva lui Andre Agassi: 'A fost ceva imposibil. Parca ar fi fost din Matrix'.
Iar asta cred ca ne aduce destul de aproape de miezul problemei. Si e bine sa o spunem pe sleau: Face parte Roger Federer dintr-o realitate artificiala gen Matrix sau e un om ca si noi, din carne si oase?
In timpul finalei de la Wimbledon, trei lucruri au fost total neobisnuite. Primul a fost nasturele de la tricoul lui Federer. Nasturele a ramas inchis pe parcursul celor patru ore infernale de joc, in ciuda soarelui care prajea terenul cu rigurozitate britanica. Serios, acum, cine face asta ?
Al doilea lucru a fost absenta oricarei picaturi de sudoare de pe fata lui Federer. Si asta in timp ce de pe fruntea lui Roddick si de sub marginile sepcii lui bine asezate curgeau siroaie de transpiratie – inca o dovada care sustine teoria Matrix.
Al treilea lucru a fost cureaua. Ei bine da, in timp ce se pregatea sa doboare recordul tenisului masculin, Federer purta curea la sortul lui foarte trendy, de parca ar fi jucat intr-o reclama pentru Calvin Klein.
Perfectiunea e intotdeauna un pic nepamanteana – mai ales cand a fost "ambalata" in Elevtia . Asadar, este Federer real, sau este un jucator perfect simulat pe computer, un erou de science-fiction, a carui caldura corporala e de fapt energie creatore si care joaca tenis pe baza unei formule inventate de un tocilar pe care nimeni nu o poate descifra si invinge?
Trebuie luate in calcul si celelalte aspecte: Federer a fost ingenunchiat la Australian Open dupa ce a pierdut cinci seturi in fata lui Rafael Nadal. A spus atunci la microfon, cu o voce stinsa: 'Doamne, ma omoara'. Cateva saptamani mai tarziu, in Miami, si-a iesit cu totul din minti dupa ce a pierdut semifinala in fata lui Novak Djokovic, distrugandu-si racheta la fel cum obisnuia sa faca in tineretea sa plina de episoade isterice.
Asadar el, cel cu zambetul perfect si relatia de iubire la fel de perfecta cu Mirka Vavrinec, este, totusi, om. Se infurie, plange, se imbolnaveste, are dureri de spate si, ocazional, nu mai face fata.
Doar daca toate astea nu sunt inca o dovada a inteligentei creatorului cibernetic al lui Federer, care i-a atribuit si cateva trasaturi umane doar ca sa ii pacaleasca pe ceilalti jucatori si sa-i faca sa creada ca Federer si-a iesit din mana si nu mai reprezinta un pericol la Wimbledon.
Poate ar fi bine ca atunci cand Vavrinec va naste copilul lui Federer – ceea ce se va intampla in cateva saptamani – sa i se faca teste bebelusului pentru a vedea ce anume ii curge prin vene…"
