12.6 C
București
miercuri, 30 octombrie 2024
AcasăSpecialFabrică de alcool care funcţiona ilegal, descoperită de poliţişti. Afla unde

Fabrică de alcool care funcţiona ilegal, descoperită de poliţişti. Afla unde

O fabrică de alcool, din Dâmbovița, care funcţiona ilegal în localitatea I.L. Caragiale a fost descoperită, vineri, de polițiști, în urma unei percheziţii, fiind ridicate aproape două tone de alcool şi arme deţinute ilegal, informează Mediafax.

Potrivit datelor furnizate de Poliţia Dâmboviţa, fabrica ilegală de alcool fusese amenajată la locuința unui bărbat în vârstă de 61 de ani.

În urma unei percheziţii făcute vineri la locuința bărbatului, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţa au descoperit trei instalaţii folosite la fabricarea alcoolului şi 1.742 de litri de băuturi alcoolice, precum şi o armă de tir cu aer comprimat şi cu lunetă şi cartuşe deţinute ilegal.

De asemenea, anchetatorii au găsit două agende în care bărbatul care deţinea fabrica ilegală notase sumele de bani încasate din vânzarea alcoolului. Notiţele încep din 2011 şi fac referire inclusiv la anul în curs, ceea ce îi determină pe anchetatori să suspecteze că în tot acest timp bărbatul a vândut ilegal alcool.

De altfel, în cadrul aceluiaşi caz poliţiştii au făcut verificări la 11 magazine din comuna I.L. Caragiale şi din oraşul Moreni, unde au descoperit o parte din alcoolul vândut fără documente de către deţinătorul fabricii ilegale, susţin surse apropiate anchetei.

Aceleaşi surse mai spun că bărbatul vindea alcool fără factură atât agenţilor economici care revindeau băuturile, cât şi persoanelor fizice care doreau să cumpere.

Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. El este acuzat de producere şi comercializare ilegală de băuturi alcoolice şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Cele mai citite

Oficialii ucraineni și ruși vor relua discuțiile privind stoparea atacurilor la centralele energetice

Potrivit unui înalt oficial ucrainean, atacurile la infrastructura energetică au scăzut deja în ultimele săptămâni Ucraina și Rusia poartă discuții preliminare, cu privire la oprirea...

Oficialii ucraineni și ruși vor relua discuțiile privind stoparea atacurilor la centralele energetice

Potrivit unui înalt oficial ucrainean, atacurile la infrastructura energetică au scăzut deja în ultimele săptămâni Ucraina și Rusia poartă discuții preliminare, cu privire la oprirea...
00:01:58

VIDEO. Salvatorii caută printre dărâmături în orașul grav afectat de inundațiile din Spania

Membri ai Gărzii Civile din Spania caută persoane printre dărâmăturile caselor distruse de inundațiile severe din Letur, un oraș din sud-estul Spaniei, scrie AFP. Mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă