18.5 C
București
joi, 12 septembrie 2024
AcasăSpecialExtinderea programului de votare pentru referendum, aprobată de Comisia juridică

Extinderea programului de votare pentru referendum, aprobată de Comisia juridică

Comisia juridică a aprobat, miercuri, modificările aduse Ordonanţei de Urgenţă privind organizarea referendumului, fiind menţinută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare, potrivit Mediafax.

Raportul Comisiei juridice a fost adoptat cu unanimitate de voturi, după ce reprezentanţii PDL au decis să se retragă de la lucrările Comisiei.

Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, fiind prevăzut în textul de modificarea a Ordonanţei un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, amendamentul senatorului PSD Dan Şova privind extinderea programului de vot la referendumul din 29 iulie la intervalul orar 07.00 – 23.00.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secţiile de votare să fie deschise între orele 7.00 şi 23.00.

Ponta a adus ca argumente pentru extinderea programului faptul că este o zi de vară şi decizia CC care a cerut ca Guvernul să asigure o prezenţă cât mai largă la referendum.

 

Cele mai citite

Uniunea Europeană este pregătită să se descurce fără importurile de gaz rusesc, livrate prin conductele din Ucraina

Acordul dintre Kiev şi Moscova pentru tranzitul de gaz al companiei ruse Gazprom va expira pe 31 decembrie Ucraina a anunţat că nu intenţionează să...

Rusia și China și-ar uni forțele dacă ar fi amenințate de SUA

Rusia a declarat miercuri că parteneriatul său cu China nu este îndreptat împotriva unor terţe ţări, dar că cele două puteri ar putea să-şi...

Ucraina vrea ca țările vecine NATO să doboare rachetele și dronele rusești din vestul ei

Ucraina le-a cerut miercuri ţărilor vecine membre NATO să doboare rachetele şi dronele ruseşti care vizează ţinte în regiunile sale din vest, potrivit tribune.net.ph. "Ruşii...
Ultima oră
Pe aceeași temă