Ancheta asupra atentatului de la Boston ilustrează lipsa de eficienţă a sistenelor americane de luptă împotriva terorismului, gestionate de agenţiii aflate uneori „în competiţie” pentru a depista ameninţări potenţiale înainte să ia o întorsătură dramatică, potrivit unor experţi, relatează Mediafax.
Atunci când Tamerlan Tsarnaev – cel mai mare dintre fraţii suspectaţi de comiterea atacurilor la maratonul din Boston, ucis de poliţie într-o cursă de urmărire – a plecat în Rusia, în 2012, călătoria sa a fost detectată de către Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), dar nu şi de către FBI.
În pofida semnalării de către Rusia şi înscrierii sale, la cererea CIA, pe o listă de supraveghere cu potenţiali terorişti, întoarcerea sa în Statele Unite a trecut complet neobservată.
„Sistemul nu a funcţionat, din cauza unei ortografieri diferite a numelui acestuia. Am ratat posibilitatea de a detecta o ameninţare, din cauza unui sistem prea complicat”, declară pentru AFP Christian Beckner, adjunctul directorului Institutului Politic pentru Securitate Naţională din cadrul George Washington University.
„Problema este că nu există o singură listă, ci mai multe liste”, apreciază Michael German, un fost agent FBI, în prezent un specialist în domeniul terorismului la Uniunea americană pentru Apărarea Libertăţilor Civile (ACLU).
„Aceste liste sunt atât de aglomerate de o mulţime de nevinovaţi şi de informaţii eronate, încât forţele de ordine-însele nu le mai consideră fiabile”, declară el pentru AFP.
Lista principală, cea a Centurlui Naţional Antiterorist (NTC), cunoscută sub numele de TIDE (Terrorist Identities Datamart Environment), conţine o jumătate de milion de nume. „Cred că nimeni nu îşi imaginează în mod serios să existe o jumătate de milion de terorişti”, notează Michael German.
FBI are, la rândul său, o listă de supraveghere, DHS o are pe a sa, Vama are şi ea una şi mai există lista care interzice anumitor persoane să călătorească cu avionul („No fly list”).
„Dacă există cea mai mică suspiciune, oamenii ajung pe o listă”, subliniază analistul ACLU. „Dacă numele tău seamănă cu al unui terorist adevărat, Guvernul american se va interesa de tine, în detrimentul ameninţărilor adevărate”, adaugă el.
De asemenea, există multiple aliasuri, identităţi duble şi diferite ortografieri ale unor nume, în alfabete diferite, care falsifică jocul şi antrenează erori.
În pofida unor încercări de uniformizare a sistemului, după atentatele de la 11 septembrie, „problema principală este lipsa coordonării”, denunţă Jeffrey Addicott, directorul Centrului pentru drept şi luptă împotriva terorismului de la St Mary’s University, în Texas.
„Diferitele agenţii sunt în competiţie între ele, pentru a obţine o informaţie prima”, pentru a îşi „atribui meritul unei operaţiuni sau pentru a fi cea care va dejuca un plan de atentat”, apreciază profesorul Addicott.
Profesorul evocă pentru AFP cazul lui Umar Faruk Abdulmutallab, autorul atentatului eşuat pe o cursă aeriană, în 2009, de Crăciun. „Tatăl său a semnalat Departamentului de Stat că fiul lui era un potenţial terorist, dar această informaţie nu a fost niciodată transmisă altor agenţii”, spune el. Tânărul nigerian a fost imobilizat de către pasageri, la bordul avionului pe ruta Amsterdam-Detroit, cu explozivi ascunşi în lenjeria intimă.
FBI, DHS sau NTC au recurs la criterii diferite pentru introducerea unei persoane sub supraveghere, nişte „criterii opace” şi „subiective”, comentează profesorul Addicott. „O agenţie va aprecia că eşti o ameninţare potenţială, pe când alta va spune nu, nu, doar îţi exerciţi dreptul la liberă exprimare”, adaugă el.
Un raport din 2010 al Inspectorului General a subliniat, de altfel, că lista FBI menţiona activişti politici care nu au reprezentat vreodată cea mai mică ameninţare. Documentul apreciază că unele nume „nu sunt înscrise la momentul potrivit şi că altele nu au fost retrase ani de zile după ce au fost exonerate”, declară German.
Însă „adevărata provocare”, în opinia lui Addicott, este ca Statele Unite să se doteze, în sfârşit, cu „ceea ce Franţa are deja, şi anume un sistem pentru o carte naţională de identitate, care permite urmărirea oamenilor. Fără acesta, este vorba despre o misiune imposibilă”, subliniază profesorul.
